„Ciocu’ mic!”. Ce pensie primește acum Mitică Dragomir, după recalculare. Suma uriașă pe care o încasează lunar de la statul român

4 septembrie 2024 19:42   Național

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Mitică Dragomir, se pare că se află printre cei care sunt mulțumiți după ce au primit deciziile de recalculare a pensiilor. Cu toate că avea deja o pensie foarte mare bazată pe contributivitate, suma a crescut după recalculare. Cât încaseazsă acum fostul șef de la LPF?

Mitică Dragomir (78 de ani) nu s-a sfiit să dezvăluie că pensia lui s-a mărit după recalculările care au avut loc în ultimele săptămâni. Cu toate că nu puțini sunt pensionarii care sunt nemulțumiți de deciziile de recalculare ale pensiilor, luând cu asalt Casele Județene de Pensii, se pare că fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal se mândrește cu suma uriașă pe care o primește acum în fiecare lună de la statul român.

Cu cât i-a crescut pensia lui Mitică Dragomir

Prin urmare, înainte de recalculare, avea o pensie de circa 20.000 de lei. Ulterior, a avut plăcuta surpriză să afle că pensia i s-a mărit cu aproape 3.000 de lei (peste 500 de euro). De asemenea, el a mai spus că salariul său a fost de 15.000 de dolari pe lună, din care a plătit 6.000 de euro către stat, lunar, până la vârsta de 70 de ani.

Astfel că, este de părere că are tot dreptul să ia acești bani din moment ce și contribuția sa a fost pe măsură.

Mi-a mai dat 25-30 de milioane vechi. Păi, bă, frate, dacă am plătit? Eu iau pe contribuție… Mi-a făcut recalculare. Am avut salariu 15.000 dolari pe lună. Plăteam 6.000 la stat. Lună de lună. Păi, dacă până la 70 de ani am avut salariul ăsta și am plătit la stat, n-am dreptul și eu să-mi iau? Ei au dat sau au plătit? A, ălora care au plătit și le ia, e nedrept și să le dea banii înapoi. Dar care n-au contribuit și fac gălăgie, n-au bă dreptate! Ciocu’ mic!”, a dezvăluit Mitică Dragomir, conform Fanatik.  

Mitică Dragomir încasează trei pensii diferite: o rentă viageră de la sport, pensia de fost parlamentar din două mandate, de circa 7.000 de lei, și pensia bazată pe contribuțiile sale, care ajunsese la aproximativ 4.000 de euro înainte de recalculare.

Mai multe