Clotilde Armand, hărțuită într-un magazin. Cum a reacționat în fața unui cetățean al Sectorului 1: „În română, dacă se poate, că nu înțeleg franceza”

30 martie 2024 11:05   Național
Ultima actualizare:

Clotilde Armand a fost oprită într-un magazin și întrebată de un cetățean când se rezolvă problema gropilor, dar și a șobolanilor, în Sectorul 1. Primarul s-a prefăcut că nu înțelege limba română, apoi s-a plâns că este hărțuită. 

Cum a reacționat Clotilde Armand

Robert Uleia este cunoscut pe rețelele de socializare pentru că are curajul de a vorbi cu politicieni și persoane publice. Mai trage și la răspundere, din când în când, personaje pe care mulți le văd doar în știri și pe micile ecrane. De data aceasta, a dat de primărița de la Sectorul 1. A vrut să afle, de la ea, dacă se va rezolva problema șobolanilor din sectorul pe care ea îl administrează și cea a gropilor. 

Clotilde Armand nu a răspus așa cum se aștepta cetățeanul Sectorului 1. Aceasta s-a plâns că este hărțuită și s-a apucat să vorbească în franceză cu o angajată de la magazin, moment în care bărbatul a continuat: „În română, dacă se poate, că nu înțeleg franceza. Vă rog frumos". 

De ce s-ar putea închide locurile de joacă din Sectorul 1

Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand a susținut, recent, că de luni locurile de joacă din sectorul pe care îl administrează ar putea să se închidă. Primarul Clotilde Armand a explicat că lipsa banilor este rezultatul tăierilor masive operate de consilierii PSD și PNL în cadrul amendamentelor bugetare. Totuşi, edilul recunoşte că există soluţii pentru a rezolva problema, măcar parţial, dar refuză să apeleze la ele.

Potrivit lui Clotilde Armand, fondurile alocate pentru întreținerea spațiilor verzi și implicit a locurilor de joacă au fost reduse drastic, rămânând doar 20 de milioane de lei dintr-un total inițial de 200-250 milioane de lei.

„Locurile de joacă au niște mecanisme, care sunt verificate constant și în momentul în care se desface ceva sau s-a rupt o piesă, vine imediat o echipă care repară, dar cu piesele care aparțin de firma care ne-a pus echipamentul. Adică nu se fac improvizații cu locurile de joacă. Și aceste servicii care sunt nu numai non-stop, dar și cu niște piese de schimb care sunt certificate, adică totul este profesionist. Dacă nu putem să asigurăm un serviciu profesionist, eu ca primar nu-mi voi asuma că o să am noroc și nu se va rupe jocul respectiv”, a spus edilul, pentru Hotnews.

Mai multe