CNPP a publicat lista veniturilor în funcție de care se va face recalcularea pensiilor. Care sunt românii care pot primi mai mulți bani
Autoritățile au anunțat noi schimbări în ceea ce privește modul de calcul al pensiilor, care se va modifica. Ce schimbări se anunță în rândul pensionarilor care speră la un venit mai mare din partea statului român.
Conform informațiilor apărute până acum, bazate pe noua lege a pensiilor, din luna septembrie a acestui an, punctul de pensie ar putea fi înlocuit de punctul de referință.
Veniturile care vor fi luate în calcul la recalcularea pensiilor
Pensiile care au fost stabilite în baza vechii legislații vor fi recalculate. Conform avocatnet.ro, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a făcut publică lista veniturilor care vor fi luate în calcul pentru recalcularea sau restabilirea pensiilor cetățenilor români.
CNPP împarte veniturile luate în calcul pentru pensii, conform Legii 360/2023, în două categorii: lista veniturilor permanente și cea a veniturilor nepermanente.
Între veniturile permanente se încadrează sporul de vechime în muncă, alte sporuri, indemnizaţii şi majorări ale retribuţiei tarifare prevăzute în Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, sporuri acordate de către ministerele de resort, conform prevederilor actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidenţiate împreună cu salariile aferente în statele de plată şi pentru care s-a datorat şi s-a virat contribuţia de asigurări sociale, sporuri cu caracter permanent, în conformitate cu prevederile Legii nr. 49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale, și alte sporuri.
Lista veniturilor nepermanente
Înainte de toate, important de menționat este faptul că veniturile nepermanente sunt luate în calcul doar în situația în care pot fi dovedite prin adeverințe, modelul acestora găsindu-se în Anexa 6 a Legii 360/2023.
-formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;
-premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;
-recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate;
-al treisprezecelea salariu;
-formele de retribuire pentru "orele suplimentare" realizate peste programul normal de lucru;
-sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică şi care asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor;
-indemnizaţiile de muncă nenormată;
-alte sporuri care nu au avut caracter permanent pentru care s-a datorat contribuția de asigurări sociale.