Cod portocaliu și galben de viscol în țară! Unde se anunță ninsori abundente

29 ianuarie 2022 21:31   Național
Ultima actualizare:

Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis alerte de tip cod portocaliu și galben pentru mai multe zone din țară, care urmează să fie afectate de vreme severă.

Mai multe zone din România vor fi „lovite” de viscol și ninsori abundente, informează specialiștii ANM care au emis avertizări de tip cod portocaliu și galben în acest sens. 

Avertizările intră în vigoare încă de sâmbătă seară, 29 ianuarie, și vor fi valabile până luni dimineața, 31 ianuarie. În acest interval, majoritatea regiunilor se vor confrunta cu vreme severă, printre care și ninsori abundente, viscol și vânt puternic.

ANM, avertizări de tip cod portocaliu și galben. Zonele afectate

Cod galben- 29 ianuarie, ora 23.00 – 30 ianuarie, ora 10.00

Un prim cod galben intră în vigoare sâmbătă, 29 ianuarie, începând cu ora 23.00. În nord-vestul țării și la munte va ninge moderat, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55…65 km/h. În zona înaltă de munte, rafalele vor depăși 90…100 km/h, va fi viscol și vizibilitatea scăzută. Toate acestea până duminică dimineața, la ora 10.00.

Cod portocaliu- 30 ianuarie, ora 02.00 – 30 ianuarie, ora 10.00

În noaptea de sâmbătă spre duminică, apare o avertizare de tip cod portocaliu de viscol puternic la altitudini de peste 1600 m în Carpații Orientali și în Munții Apuseni.

În aceste zone, la altitudini de peste 1600 m, în Carpații Orientali și în zona Munților Apuseni vântul va sufla tare, cu rafale de peste 120…140 km/h, va fi viscol puternic, zăpadă troienită și vizibilitate foarte scăzută.

Cod galben- 30 ianuarie, ora 10.00 – 31 ianuarie, ora 10.00

  De duminică dimineața până luni urmează să intre în vigoare o alertă cod galben de vânt puternic.  Zonele vizate sunt Transilvania, nordul Moldovei, cea mai mare parte a Olteniei și în sud-vestul Munteniei, iar pe parcursul zilei de duminică (30 ianuarie) și în Banat și Crișana temporar vântul va avea intensificări, cu rafale ce vor depăși 55...65 km/h, și pe suprafețe mici de peste 70 km/h. 

La munte rafalele vor depăși 90...100 km/h și va exista zăpadă spulberată. Vizibilitatea va fi, de asemenea, scăzută. Vântul va continua să aibă intensificări și pe parcursul zilei de luni (31 ianuarie) în nordul Moldovei și la munte, în special în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură.

Cod portocaliu- 30 ianuarie, ora 10.00 – 31 ianuarie, ora 08.00

În intervalul 30 ianuarie – 31 ianuarie, ninsorile se vor intensifica în zonele înalte și va fi viscol puternic.

La munte, la altitudini de peste 1600 m vântul va sufla tare, cu rafale de peste 120...140 km/h, va fi viscol puternic, zăpadă troienită și vizibilitate foarte scăzută. Ninsorile vor fi abundente în special în Carpații Orientali, informează meteoromania.ro.

Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!   

Mai multe