Compania aeriană amendată pentru discriminarea evreilor. „Suntem pregătiți să investigăm și să luăm măsuri..."
Compania aeriană germană Lufthansa a fost sancționată cu o amendă de patru milioane de dolari de către Departamentul de Transport al Statelor Unite (DOT), fiind acuzată de discriminare împotriva unui grup de pasageri evrei. Incidentul a avut loc în mai 2022, când un număr semnificativ de pasageri evrei ortodocși au fost împiedicați să se îmbarce pe un zbor de legătură din Frankfurt către Budapesta. Decizia a fost considerată excesivă și discriminatorie, fapt care a determinat intervenția autorităților americane.
Ce a spus despre incident Departamentului de Transport al Statelor Unite
În luna mai 2022, pasagerii afectați călătoreau din New York către Budapesta, cu o escală în Frankfurt. Grupul de 128 de persoane era format majoritar din bărbați evrei ortodocși, îmbrăcați în haine tradiționale. În timpul escalelor din Germania, personalul Lufthansa a decis să interzică îmbarcarea întregului grup, sub pretextul că unii dintre pasageri nu au respectat regulile de purtare a măștilor, care la acea vreme erau impuse pe toate zborurile companiei aeriene.
Criticii au subliniat că doar o parte dintre pasageri au avut un comportament necorespunzător, însă personalul Lufthansa a decis să trateze toți pasagerii ca pe un grup unic. În acest context, 128 de persoane au fost afectate de interdicția de îmbarcare, chiar dacă mulți dintre ei nu se cunoșteau între ei și nu călătoreau împreună.
Conform Departamentului de Transport al Statelor Unite (DOT), această măsură a fost văzută ca o încălcare a drepturilor civile, având o puternică conotație discriminatorie.
Cum a fost motivată decizia
DOT a precizat că incidentul reprezintă o încălcare gravă a drepturilor pasagerilor, fiind unul dintre cele mai severe cazuri de discriminare din sectorul aviatic. O înregistrare video apărută pe rețelele sociale a surprins un angajat Lufthansa afirmând că „toată lumea trebuie să plătească” pentru nerespectarea regulilor de către unii membri ai grupului, ceea ce a amplificat acuzațiile de discriminare.
Amenda de patru milioane de dolari, cea mai mare impusă vreodată unei companii aeriene pentru încălcarea drepturilor civile, reflectă gravitatea acestui incident. Potrivit deciziei Departamentului de Transport, două milioane din amendă vor fi plătite direct către autoritățile americane, iar alte două milioane vor fi folosite pentru compensarea pasagerilor afectați de interdicția de îmbarcare.
Reacția Lufthansa
Compania de zbor a acceptat amenda, dar a negat că ar fi avut intenția de a discrimina pe bază religioasă sau etnică. Într-o declarație oficială, compania a explicat că incidentul a fost rezultatul unei „serii de erori de comunicare și evaluare greșită în procesul de luare a deciziilor”. Compania a subliniat că va lua măsuri pentru a preveni situații similare în viitor.
Pentru a arăta angajamentul său de a combate discriminarea, Lufthansa a lansat un parteneriat cu Comitetul Evreiesc American (AJC), inițiativă prin care va derula programe educative menite să combată antisemitismul în rândul angajaților. Aceste programe vor fi aplicate atât în cadrul companiei, cât și în alte segmente ale industriei aviatice.
Secretarul Transporturilor din SUA, Pete Buttigieg, a declarat că această sancțiune este un mesaj puternic pentru întreaga industrie aviatică, subliniind că discriminarea de orice fel nu va fi tolerată. El a adăugat că autoritățile americane sunt pregătite să investigheze și să ia măsuri ori de câte ori drepturile civile ale pasagerilor sunt încălcate.
„Nimeni nu ar trebui să fie discriminat atunci când călătorește. Acțiunea de astăzi transmite un mesaj clar industriei aeriene că suntem pregătiți să investigăm și să luăm măsuri atunci când drepturile civile ale pasagerilor sunt încălcate”, a declarat Buttigieg.