Compania aeriană care intră miercuri în grevă. Veste teribilă pentru călătorii și vacanțe: 90% dintre zboruri vor fi anulate

Vești triste pentru călători! O companie aeriană din Europa estimează că 90% dintre zborurile sale vor fi anulate miercuri, 7 februarie 2024, din cauza grevei personalului de la sol. Pasagerii sunt sfătuiți să nu vină la aeroport.

Compania aeriană din Europa care intră miercuri în grevă / foto: Pixabay
Compania aeriană din Europa care intră miercuri în grevă / foto: Pixabay

Compania aeriană Lufthansa, cea mai mare din Germania, a anunțat că se aşteaptă la anularea a până la 90% dintre zborurile programate iniţial pentru ziua de miercuri, 7 februarie, din cauza grevei personalului de la sol. În consecință, i-a sfătuit pe pasageri să nu vină la aeroport.

„Din cauza grevei, în prezent estimăm că doar între 10% şi 20% din programul iniţial de zboruri al Lufthansa Airlines va fi posibil în data de 7 februarie”, a precizat compania aeriană germană Lufthansa, marți, 6 februarie, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Internet, relatează g4media.ro.

Greva personalului Lufthansa este programată să înceapă miercuri, la ora 04:00 (02:00 GMT) și să dureze până joi la ora 7:10 (6:10 GMT), „pentru a creşte presiunea” la adresa conducerii companiei, a precizat sindicatul Verdi într-un comunicat. Cele mai afectate vor fi aeroporturile din Frankfurt, Munchen, Hamburg, Berlin și Dusseldorf.

„Ghişeele de modificare a rezervărilor nu vor avea personal”

Conducerea companiei aeriene Lufthansa estimează că doar între 100 și 200 din cele aproximativ 1.000 de zboruri programate vor putea fi oferite miercuri, ceea ce va obliga peste 100.000 de pasageri să își schimbe planurile de călătorie.

În această situație, Lufthansa îi îndeamnă pe călători să nu se prezinte la aeroport decât dacă zborurile lor nu sunt anulate.

„Din cauza grevei, ghişeele de modificare a rezervărilor nu vor avea personal”, a mai explicat Lufthansa, adăugând că pasagerii vor putea să rezerve „gratuit” un alt zbor de pe site-ul de Internet al companiei.

Cei care au rezervat un zbor în interiorul Germaniei vor putea să convertească biletul de avion într-un voucher pentru călătorii cu trenul.

Verdi cere o creștere salarială de 12,5% pentru personalul de la sol al Lufthansa, sau cel puțin 500 de euro pe lună în următoarele 12 luni, precum și o plată unică de 3 000 de euro pentru a contracara inflația. Sindicatul spune că majorarea salarială este justificată de creșterea costului vieții și de programul de lucru încărcat cauzat de lipsa de personal.

Ultima dată când personalul de la sol al Lufthansa a intrat în grevă a fost în iulie 2022, în timpul ultimei runde de negocieri colective. Între timp, cea mai mare economie a Europei a fost afectată de mai multe greve la nivel naţional care au afectat transportul aerian, transportul feroviar şi transportul public.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net