Un tânăr a declarat că a consumat cocaină, dar testul a ieșit negativ: «Trebuie să-mi schimb dealerul»!

16 august 2022 5:54   Național

Situație neobișnuită pentru polițiști. Oamenii legii de la Rutieră continuă controalele pe drumurile din țară pentru a depista șoferii care nu respectă Codul Rutier. Așa cum era de așteptat, ca în fiecare weekend, polițiștii au dat amenzi șoferilor vitezomani, dar și a acelor care au urcat la volan în stare de ebrietate sau sub influnța substanțelor interzise.

Un tânăr a fost protagonistul unui episod care a creat confuzie în rândul polițiștilor. El a fost oprit pentru un control de rutină. El le-ar fi declarat celor care l-au tras pe dreapta faptul că ar fi consumat substanțe interzise, mai exact cocaină. Stupoare, însă!

Citește și: Ce este benzodiazepina, substanța interzisă cu care a fost depistată Raluca Bădulescu 

După ce a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatele au indicat că în organismul tânărului nu existau urme de consum. Răspunsul șoferului pus pe șotii a fost unul simplu: dealerul său de droguri nu este unul serios și nu îi furnizează marfă de calitate, așadar va fi nevoit să îl schimbe cât mai repede posibil. 

Margherita de la Clejani a rămas fără permis, după ce a provocat un accident, în timp ce se alfa sub influența drogurilor 

În fiecare weekend, polițiștii de la Rutieră efectuează controale pe drumurile naționale și cele locale pentru a se asigura că prevederile Codului Rutier sunt respectate. Sute de șoferi au fost amendați pentru depășirea limitei de viteză, dar și conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau a consumului de droguri.

Vezi și: Margherita de la Clejani va plăti scump pentru accidentul din Capitală 

De-a lungul timpului, și vedetele noastre au fost prinse pe picior greșit, după ce au urcat la volan deși consumaseră un păhărel sau două. 

Controversat a fost cazul Margheritei de la Clejani, care a provocat un accident rutier, după ce a condus sub influența unui cocktail de stupefiante, conform concluziilor medicilor care au efectuat analizele artistei. Margherita nu va mai putea conduce timp de trei ani și a fost nevoită să plătească sancțiuni financiare considerabile pentru pagubele pe care le-a produs! Rămâne de văzut dacă după acest incident, Margherita va deveni un șofer mai atent!

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe