Coronavirus România, 22 ianuarie 2022. A treia zi cu peste 19.000 de cazuri noi
Autoritățile au anunțat un nou bilanț îngrijorător. Până sâmbătă, la ora 10:00, s-au înregistrat peste 19.000 de cazuri noi de COVID-19. Au fost raportate 48 de decese, 4 fiind anterioare. Incidenţa cazurilor în Bucureşti a crescut la 8,77, de la 8,03, în urmă cu o zi.
”În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 19.371 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 278 mai puţin decât în ziua anterioară. 1.906 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare”, transmit autorităţile.
În Bucureşti sunt 2948 de cazuri noi de COVID-19, în Cluj - 1.508, Timiş - 1.420. Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este 13,2 în Cluj, 10,91 în Timiş, 9,66 în Ilfov şi 8,77 în Bucureşti.
CORONAVIRUS ROMÂNIA, 22 IANUARIE.România a depășit pragul de 2 milioane de infectați
În total, până astăzi, 22 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.003.041 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 29.809 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.819.315 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. Până astăzi, 59.525 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
CORONAVIRUS ROMÂNIA, 22 IANUARIE. Au fost raportate 48 de decese
În intervalul 21.01.2022 (10:00) – 22.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 48 de decese (23 bărbaţi şi 25 femei). Din totalul de 48 de pacienţi decedaţi, 42 au fost nevaccinaţi şi 6 vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 60-69 ani şi peste 80 ani. Toţi pacienţi vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi. Au fost raportate 4 decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţul Neamţ, în luna decembrie 2021.
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 5.548, cu 143 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 582 de persoane, cu 18 mai mult decât în ziua anterioară.
Coronavirus România, 22 ianuarie: Ce trebuie să faci dacă ai simptome Covid
După recordul negativ de vineri, Ministerul Sănătăţii a transmis din nou recomandări pentru cei care au simptome specific coronavirusului.
Specialiştii avertizează că simptomele care ar trebui să ne alerteze sunt: febra, tusea, oboseala, pierderea mirosului sau gustului, durerile de gât şi de cap sau durerile musculare. Dacă avem aceste simptome, trebuie să mergem să ne testă, fie la un laborator, fie la o farmacie, fie la medicul de familie.
În cazul în care rezultatul testului este pozitiv, există trei variante de tratament. Cei care au o formă uşoară vor rămâne acasă, cu tratament sub observaţia medicului de familie. Cei cu o formă medie vor merge la un Centru de evaluare. În cazul celor cu o formă gravă, se impune spitalizarea.
Ministerul Sănătăţii a mai anunţat că există 174 de centre de evaluare în ambulator a pacienţilor Covid. Harta centrelor poate fi accesată la adresa: http://www.ms.ro/centre-de-evaluare-covid-19/.
Coronavirus România, 22 ianuarie: Doza booster, protecţie de 60% în faţa Omicron
Valeriu Gheorghiţă a vorbit despre eficacitatea vaccinurilor în faţa noii variante Omicron, în contextul în care tulpina este deja dominantă în marile oraşe. El a subliniat că doza booster este cea mai eficienţă cale de a ne proteja în faţa virusului, mai ales că protecţia faţă de infecţia cu Omicron este de 60% pentru cei imunizari cu a treia doză, iar faţă de formele severe de 90%.
„După administrarea dozei booster, protecţia faţă de infecţie creşte la 60% iar faţă de formele severe care necesită spitalizare şi de decese creşte la 90% în primele două luni de la administrarea dozei de booster şi are o tendinţă uşoară de scădere după trei luni de la administrarea dozei de booster”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiţă.
Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!