#Coronavirus

Coronavirus România, 8 ianuarie: 6.000 de cazuri noi

8 ianuarie 2022 9:54   Național
Ultima actualizare:

Coronavirus România, 8 ianuarie. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat sâmbătă că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 6.000 de cazuri noi de COVID-19 şi au fost raportate 26 de decese.

Pe 8 ianuarie au fost raportate de către INSP 26 de decese din cauza Covid-19 (12 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Dolj, Iași, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu și Vaslui.

Dintre cele 26 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 la categoria de vârstă peste 80 ani.

24 dintre bolnavii de Covid-19 decedați erau nevaccinați și 2 vaccinați. Cei 2 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 70-79 ani și peste 80 ani. Pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități. Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

Coronavirus, 8 ianuarie: 406 pacienți internați la ATI

 2.424 de persoane infectate cu Covid-19 sunt internate în spitalele din România, cu 28 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 406 persoane, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 406 pacienți internați la ATI, 33 au certificat care atestă vaccinarea.

În total, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.839.825 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 13.838 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 58.997 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat

În România, 21.178 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu. 3.049 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 48.348 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 64 de persoane.

Mai multe