Crește numărul elevilor care primesc ajutor de la stat. Ce se poate achiziționa din acești bani
Elevii și preșcolarii din familii dezavantajate care urmează cursurile unor unități de învățământ de stat beneficiază, și în acest an, de un sprijin financiar în valoare de 500 de lei. Suma este virată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pe cardurile educaționale și poate fi utilizată pentru achiziționarea de rechizite școlare și articole de îmbrăcăminte.


Măsura face parte dintr-un program guvernamental reglementat prin Ordonanța de Urgență nr. 83/2023, destinat sprijinirii accesului la educație pentru copiii din medii vulnerabile. Banii sunt acordați anual, într-o singură tranșă, iar programul este prevăzut să continue până în 2027.
Aproape 700.000 de elevi vor beneficia de acești bani
Conform datelor furnizate de Ministerul Educației, pentru anul școlar 2024–2025 sunt eligibili aproximativ 669.599 de preșcolari și elevi. Este o creștere semnificativă față de anul precedent, când au beneficiat de acest ajutor 523.132 de copii. Cifrele reflectă o realitate dureroasă: nivelul de sărăcie în rândul familiilor cu copii continuă să crească.
Fondurile pot fi utilizate exclusiv pentru cumpărarea de produse necesare activității școlare și preșcolare, precum: caiete, pixuri, stilouri, ghiozdane, articole de papetărie și pictură, dar și pentru îmbrăcăminte, încălțăminte sau alte articole necesare adaptării la mediul școlar.
Cine poate beneficia de acest ajutor
Ajutorul se acordă preșcolarilor care sunt înscriși în unități de învățământ de stat și provin din familii care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei, conform legii. În ceea ce privește elevii din ciclul primar și gimnazial, aceștia sunt eligibili dacă provin din familii al căror venit net mediu lunar pe membru, realizat în luna iulie a fiecărui an, nu depășește 50% din salariul minim brut pe țară. În prezent, salariul minim brut este de 4.050 de lei.






Deși guvernanții vorbesc despre creștere economică și redresare, cifrele programului social dedicat educației arată o altă realitate – una în care tot mai mulți copii au nevoie de ajutor pentru a merge la școală.