Cum să-ți gestionezi bugetul de Paște. 10 sfaturi extrem de practice pe care să le aplici
BCR promovează educația financiară de Paște prin tradițiile românești, cu 10 sfaturi utile pentru un buget echilibrat. Inițiativa aduce în prim-plan valori autentice precum cumpătarea, generozitatea și bucuria simplă, încurajând românii să își gestioneze mai bine bugetul de sărbători.


Planifică masa de Paște ca pe o zi de târg în sat: cu listă și buget
Banca Comercială Română, prin programul Școala de Bani, propune un set de 10 sfaturi de educație financiară inspirate din tradițiile românești, care poate aduce în prim-plan esența Sărbătorilor de Paște: bucuria împărtășită, obiceiurile simple și alegerile cumpătate.
Așa cum bunicii mergeau la târg cu banii numărați în buzunar și tu poți evita risipa făcând un plan de cumpărături și respectându-l. Aplică regula 50/30/20: 50% pentru lucrurile esențiale (masa, ouăle, cozonacul), 30% pentru mici plăceri, 20% pentru a pune deoparte chiar și în perioada Sărbătorilor.
Înlocuiește cheltuielile spontane cu provocări de familie
Tradițional, cozonacul, pasca sau drobul erau făcute din ce avea gospodarul în curte și cămară. Fă inventarul înainte să mergi la cumpărături și exersează shopping-ul inteligent: lista e sfântă, tentațiile trecătoare. Totodată, înlocuiește cheltuielile spontane cu provocări de familie. Transformă o zi de cumpărături în provocarea „cheltuim maximum 100 de lei pe tot ce ne bucură”. Aici poți introduce și regula celor 24h, dacă ți se pare că nu ți-ar lipsi acel produs după o zi, poate nu e chiar necesar.
Fă decorațiuni handmade împreună cu familia. Folosește ce ai prin casă: borcane, panglici, frunze, lână. Înveți copilul valoarea reutilizării și eviți cheltuielile inutile. E o lecție despre creativitate și despre cum nu trebuie să cumperi totul ca să creezi magie.
Schimbă darurile scumpe cu gesturi simbolice
În loc de cadouri de vitrină, oferă timp, o poveste scrisă de mână sau o fotografie de familie. Tradiția spune că darul din inimă aduce noroc și lasă loc pentru regula „întâi tu”: plătește-te pe tine prima dată, apoi dăruiește. Îți sugerăm să-i implici pe cei mici în pregătirea bugetului. Oferă-le copiilor o mică sumă și lasă-i să decidă ce ar cumpăra pentru Paște. Învață-i, astfel, să aleagă și să prioritizeze. E un prim pas în educația lor financiară și în deprinderea obiceiului de a lua decizii informate.
Fața de masă, coșulețele de anul trecut, ouăle din lemn. În loc să cumperi în fiecare an ceva nou, reinventează ce ai. Așa eviți și Factorul Iepurașului de Paște: acele mici cumpărături „drăguțe”, care par ieftine, dar adunate îți pot da bugetul peste cap. Pune zilnic deoparte cât ai fi dat pe un iepuraș decorativ – și ai un mini-fond pentru vară.
Stabilește un buget pentru cadouri și comunică-l deschis
În multe familii de altădată se știa clar: „asta avem, cu asta ne descurcăm.” Transparența financiară e parte din educația în familie. Și e un bun moment să explici de ce nu e sănătos să cumperi mai mult decât îți permite bugetul stabilit. Totodată, alege simplitatea care aduce liniște, nu cheltuielile în exces cu griji mai târziu.
Un Paște reușit nu se măsoară în sume cheltuite, ci în momente petrecute împreună. Bucură-te de sărbători fără stres financiar. Uneori, cele mai frumoase lucruri sunt cele mai simple. Gândește pe termen lung și întreabă-te: „Merită cu adevărat?”, înainte de a scoate cardul. Tradițiile românești sunt despre a sta la masă, a merge împreună la biserică, a ieși la plimbare. Adevărata valoare e în relații, nu în obiecte – și, exact ca în investiții, timpul e resursa care aduce cele mai mari câștiguri.