Cum va fi vremea de Crăciun. Ne vom bucura sau nu de zăpadă
Vremea din țara noastră pare să fie mai haotică ca oricând. După o vară dominată de caniculă extremă, o toamnă cu variații puternice de temperaturi, iar acum un început de iarnă plin de zăpadă, se pare că vremea se încălzește din nou! Iar pentru cei dintre noi care visăm la zăpadă de Crăciun, veștile meteorologilor nu sunt bune.
După cum probabil că putem observa dacă aruncăm o privire pe cea mai apropiată fereastră, începutul de iarnă a venit cu o vreme perfectă pentru acest anotimp. Temperaturile ridicate care au dominat toamna au coborât, în sfârșit, la normalul perioadei, iar un strat subțire de zăpadă acoperă acoperișurile caselor.
Ei bine, potrivit celor de la observatornews.ro, se pare că vremea se va schimba din nou, iar de Crăciun vom putea avea temperaturi mult mai mari decât ne-am aștepta! Mai precis, de-a lungul României, maximele vor porni de la 0 grade prin depresiuni, în timp ce în vestul țării vor fi chiar și 7.8 grade Celsius.
Cum va fi vremea de Crăciun în România
În ce privește vremea din Capitală, valorile estimate ar fi în jurul valorilor 5 – 6 grade, în timpul după-amiezii. În ce privește precipitațiile și, implicit, zăpada, din păcate nu avem mari șanse de a ne bucura de un Crăciun alb. Se pare că precipitațiile din perioada sărbătorilor vor fi doar trecătoare, iar având în vedere temperaturile ridicate, de peste 0 grade, precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, nu zăpadă.
În zonele de câmpie, cel mult ne putem aștepta la lapoviță, în timp ce singurele ninsori de care putem avea parte de sărbători vor fi în zonele înalte montane.
Din păcate, vremea caldă și lipsită de zăpadă nu este singura veste bizară din această iarnă, atunci când vine vorba despre vreme. În săptămâna care vine, temperaturile vor fi mult peste normalul perioadei și se poate ajunge chiar și la peste 10 grade Celsius, în zonele vest și de sud ale țării, cât și în București.