Cutremur în România în această dimineață. Aseară s-au mai produs încă două

7 martie 2023 6:26   Național

Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că un nou cutremur s-a petrecut în această dimineață (marți, 7 martie), la ora 6.42, în Oltenia, județul Gorj. Asta după ce aseară au mai avut loc alte două cutremure, în aceeași zonă.

Nu a fost un seism puternic, magnitudinea acestuia fiind de 2,1 grade pe scara Richter.

Seism cu impact minor

Cutremurul a avut loc la adâncimea de 12 kilometri în zona Oltenia, județul Gorj, fiind unul de suprafață, cu impact minor. Seismul s-a petrecut la 66 de kilometri sud de Sibiu, 77 de kilometri nord-vest de Pitești, 101 kilometri nord de Craiova, 132 km vest de Brașov, 158 de kilometri vest de Ploiești, 176 de kilometri sud de Cluj-Napoca, 185 de kilometri nord-vest de București, 227 de kilometri est de Timișoara și 237 de kilometri sud-est de Arad. Din păcate, mișcarea telurică a urmat altor două seisme care au avut loc aseară, în aceeași zonă (Oltenia, județul Gorj).

Alte două cutremure au avut loc aseară, în aceeași zonă

Cel mai puternic dintre cutremure a avut magnitudinea 3,4 și s-a petrecut aseară la ora 21.17. De asemenea, seismul s-a produs la o adâncime de 128 de kilometri. Acesta a avut loc la 72 de kilometri est de Brașov, 78 km nord-est de Ploiești, 116 kilometri sud de Băcau, 118 kilometri sud de Brăila, 119 kilometri vest de Galați, 129 de kilometri nord de București, 152 de kilometri nord-est de Pitești, 187 kilometri est de Sibiu și 197 kilometri sud-est de Iași. Al doilea cutremur din acestă zonă a avut o magnitudie mai mică, 2, s-a produs aseară la ora 21.35, la o adâncime de 16 kilometri.

Când s-a produs cel mai puternic seism din zona Olteniei

Cel mai puternic cutremur din zona Olteniei a avut loc pe 14 februarie. Acesta a avut o magnitudine de 5,7 grade. Cu o zi înainte, în aceeași zonă s-a mai petrecut un alt seism destul de puternic, de 5,2 grade pe scara Richter.

Se pare că, din acel moment s-au petrecut în acea zonă sute de cutremure. Cele mai multe dintre seismele din această zonă a țării au fost slabe ca intensitate.

Mai multe