Cutremur în România, sâmbătă dimineața! Seismul a avut o magnitudine de 4.2 grade pe scara Richter
Dimineața zilei de azi a culminat cu un nou seism care a avut loc în zona zona seisimică Vrancea, județul Buzău, la ora 09:16, având o magnitudine de 4,2, anunță INFP.
Cutremurul a avut loc la o distanță de 56 km NV de Buzău, 58 km SE de Sfântu-Gheorghe, 62 km E de Brașov, 64 km V de Focșani, 73 km NE de Ploiești.
Un nou cutremur în România a avut loc în această dimineață
INFP a revizuit magnitudinea cutremurului și a anunțat faptul că: „În ziua de 16.09.2023, 09:16:01 (ora României), s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzău un cutremur mediu cu magnitudinea ML 4.2, la adâncimea de 130.7 km.”.
Cutremurul s-a produs la adâncimea de 140 km. Cu câteva ore înainte însă, tot în Vrancea s-a produs un alt cutremur de o magnitudine mai mică.
„În ziua de 16.09.2023, 06:56:14 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.1, la adâncimea de 105.1 km. Cutremurul s-a produs la 53km V de Focsani, 57km E de Sfantu-Gheorghe, 70km E de Brasov, 71km N de Buzau, 96km S de Bacau, 96km NE de Ploiesti”, a mai transmis INFP, potrivit Digi 24.
Care sunt șansele ca țara noastră să fie lovită de un cutremur puternic
Întrucât din ce în ce mai multe cutremure distrug orașe întregi, una dintre cele mai mari temeri ale românilor are legătură cu un seism puternic care ar putea lovi țara noastră. Gheorghe Mărmureanu, director onorific al Institutului Național de Fizică a Pământului ne anunță că abia în jurul anului 2040 sunt șanse mari ca România să fie lovită de un cutremur puternic, de peste 7 grade pe scara Richter, precum cel din 1977.
„Va fi un cutremur în jurul anului 2040, cu o magnitudine de peste 7, cu efecte puternice, însă acest lucru depinde de o multitudine de factori și parametri, precum: ora, anotimpul, locația, epicentrul, unde îi va prinde pe oameni, la serviciu, acasă, la școală etc. De exemplu, la cutremurul din 4 martie 1977, au căzut multe clădiri”, a declarat prof. dr. Gheorghe Mărmureanu.