Destinația superbă din România pe care o știu doar foarte puțini turiști! Se află în apropierea unei stațiuni cunoscute
Deja știm cu toții că țara noastră este un adevărat cufăr plin de comori, atunci când vine vorba despre potențialul turistic. Dar, din păcate, unele dintre aceste comori trec destul de neobservate, iar puțini turiști ajung să le exploreze. În această situație se află și satul Pietrișu, un loc de o frumusețe rară!
Indiferent de ce buget avem, ori de ce preferințe personale am avea, România ne poate pune la dispoziție, fiecăruia dintre noi, destinații perfecte pentru vacanță, în care vom reveni cu drag și în anii următor. Însă, unele locuri din țara noastră trec destul de neobservate, în ciuda frumuseții pe care o au de oferit potențialilor turiști.
Iar un astfel de loc incredibil, despre care nu foarte mulți români știu, se află în Băile Olănești, din județul Vâlcea. Nu foarte mulți oameni locuiesc aici, însă frumusețea naturii din jur ne va tăia respirația, dându-ne impresia că am ajuns, cumva, într-o lume de poveste.
Destinația superbă pe care nu mulți români o cunosc
Acest loc cunoscut de atât de puțini turiști români este o parte componentă a stațiunii Băile Olănești, iar cei care ajung aici nu doar că vor putea admirea o priveliște incredibilă, dar vor putea observa și cum merge viața într-un sat tradițional.
Micul cătun se află ascuns printre dealurile din zonă, însă partea bună este că el nu se află deloc foarte departe de stațiune. Practic, din centrul Băilor Olănești nu vom avea de mers decât undeva în jur de 2 – 3 kilometri, pentru a ajunge în Pietrișu.
Satul se află în județul Vâlcea
Cei care aleg să viziteze acest sat superb, parcă înghețat în timp, în cel mai bun mod posibil, vor putea admira case tradiționale, vechi, cât și refugii autentice. Satul Pietrișu este o portunitate perfectă pentru turiștii care își doresc să vadă cum se petrecea viața într-un sat românesc, încă din cele mai vechi timpuri.
Astfel, dacă ne dorim să vizităm o destinație mai puțin cunoscută a României, acest sat superb din județul Vâlcea este o alegere perfectă!