Cât de mare era, de fapt, România Mare. Întrecea Regatul Unit și era aproape cât Italia

La finalul Primului Război Mondial, teritoriul țării noastre s-a mărit considerabil, în acea perioadă a apărut un termen pe care astăzi îl vom recunoaște cu toții: România Mare. Însă, cât de mare era, de fapt, acest stat? Ei bine, cifrele sunt unele impresionante, pe care nu foarte mulți români le cunosc!

Regele Ferdinand, în timpul căruia s-a înfăptuit Marea Unire
Regele Ferdinand, în timpul căruia s-a înfăptuit Marea Unire

În ziua de astăzi, cu toții vom recunoaște termenul de „România Mare”. După încheierea Primului Război Mondia, în 1918, țara noastră a dobândit teritorii noi, iar într-o perioadă extrem de scurtă de timp, Regatul României și-a întins administrația și în Transilvania, Basarabia, cât și în Bucovina.

Astfel, apare în istoria poporului nostru termenul de „România Mare”, însă nu foarte mulți români știu precis și care au fost numerele impresionante rezultate după unire. Acestea nu au afectat semnificativ numai teritoriul țării, ci și populația, care s-a dublat aproape peste noapte.

Numerele impresionante ale României Mari

Practic, după ce Regatului României i s-au alăturat noile teritorii, populația țării a crescut de la 7,2 milioane de oameni, la 14,6 milioane! O creștere uriașă, la care statul a fost nevoit să se adapteze într-o perioadă foarte scurtă de timp.

Iar în ce privește teritoriul, acesta a ajuns la 295,641 de kilometri pătrați. Acest lucru înseamnă că România era aproape cât Italia, a cărei suprafață modernă este de 301,336 de kilometri pătrați. În plus, România era mai mare decât Regatul Unit, care astăzi are 242,900 de kilometri pătrați.

Teritoriul României Mari depășea Regatul Unit

Cu toate acestea, după cum știm cu toții, România Mare nu a rezistat foarte mult timp, iar numai în câteva decenii, cea mai mare parte a teritoriilor câștigate după Primul Război Mondial erau pierdute.

În anul 1940, România pierde Basarabia, Bucovina de nord, Ținutul Herței, Dobrogea de sud, cât și Transilvania de nord. Astăzi, România are o suprafață totală de 238,391 kilometri pătrați. Perioada în care țara noastră este cunoscută drept „România Mare” este momentul istoric în care granițele statului au ajuns la cea mai mare întindere.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net