Detalii terifiante din motivarea arestului medicului Dan Tesloianu. Cum mințea pacienții
Scandalul provocat de medicul cardiolog Dan Tesloianu de la spitalul Sfântul Spiridon din Iași este departe de sfârșit. Tesloianu a rămas în spatele gratiilor deși a cerut eliberarea iar motivarea acestei decizii scoate la iveală lucruri terifiante care arată că oamenii bolnavi deveniseră cobaii doctorului.
În motivarea deciziei de a trimite doctorul în arest a Tribunalului București se spune cu subiect și predicat că multe dintre persoanele care au primit dispozitive cardiace luate de la cadavre au manifestat stări de rău ori chiar au decedat la scurt timp
Cum motivează magistrații trimiterea în arest a lui Dan Tesloianu
„La acest moment însă, numărul persoanelor a căror stare de sănătate s-a înrăutăţit ca urmare a folosirii unor dispozitive medicale prelevate de la persoane decedate având provenienţă incertă, resterilizate, nu poate fi ignorat şi creează suspiciunea că infecţiile medicale sau decesul unor pacienţi ar putea avea legătură cu activităţile desfăşurate de şi din dispoziţia inculpatului”, se arată în motivarea deciziei potrivit adevarul.ro
De asemenea, se precizează că medicul Nicolae Dan Tesloianu „ar fi consemnat un diagnostic nereal (bradicardie), care să justifice necesitatea prescrierii unui stimulator cardiac” la majoritatea pacienților.
„Pentru a evita tragerea la răspundere în caz de eventuale culpe medicale, cunoscând riscurile de apariție a unor infecții post-operatorii la care pot fi expuși pacienții, inclusiv din cauza sterilizării improprii a echipamentelor prin soluții și nu prin expunerea la radiații gamma, care este procedura omologată, respectiv de funcționalitate a defibrilatoarelor (potrivit protocoalelor medicale, dispozitivele nu pot fi refuncționalizate), medicul în cauză ar fi dispus unor medici din subordine sau medici rezidenți, care nu aveau competențe profesionale în domeniul dispozitivelor cardiace implantabile, să realizeze intervențiile chirurgicale”, notează judecătorul.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că din probatoriul administrat rezultă că medicul ar fi operaționalizat o rețea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase de la pacienți decedați.
„O mare parte dintre intervențiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienți decedați, derulate/recomandate de către …, nu erau necesare, procedându-se la operaționalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacții de natură a conduce la simptomatologia specifică.
Deși unele defibrilatoare au ca indicație strictă prevenția primară sau secundară a morții cardiace subite, … ar fi implantat astfel de dispozitive fără justificare clinică, în situații care nu impuneau acest lucru, ignorând riscul de a provoca pacienților probleme medicale grave sau chiar decesul”, se arată în document.
Ce reguli a încălcat medicul Dan Tesloianu
- Lipsa protocolului de implant;
- Absența datelor de identificare ale dispozitivului cardiac implantat care sunt imprimate pe sticker-ul care însoțește aparatul, respectiv sondele acestuia și care trebuie să figureze pe foaia de observație atât pentru identificarea ulterioară câtși pentru descărcarea materialelor utilizate din stocul spitalului;
- Implantarea unor dispozitive de proveniență necunoscută (absența din foaia de observație a documentelor de proveniență sau cu titlu de donație/cadou);
- Lipsă justificare indicație de implantare defibrilator/stimulator cardiac;
- Implantarea unor dispozitive medicale cardiace resterilizate și reimplantate la mai mulți pacienți; un pacient nu poate beneficia decât de implantarea unui singur dispozitiv cu sondă/sondele aferente, dispozitivul urmând a fi înlocuit după o perioadă de timp, respectiv 10-15 ani cu ocazia descărcării bateriei acestuia;
- utilizarea nejustificată a unor coduri de procedură ...., care atestă explorarea chirurgicală a venei subclaviculare
„Având în vedere aspectele care priveşte prezumtiva faptă şi persoana inculpatului, împrejurarea că acesta nu conştientizează gravitatea riscului la care se pare şi-a expus pacienţii, mulţi dintre ei având deja o stare de sănătate deosebit de precară, judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că în cauză se impune în mod evident necesitatea luării unei măsuri preventive faţă de inculpat, astfel ca acesta să nu reia prezumtivul comportament infracţional pe durata cercetărilor penale, să nu se sustragă de la cercetări iar urmărirea penală să se desfășoare în condiții normale”, se mai arată în motivarea deciziei consultată de sursa citată.
Ce spune Ministrul Sănătății
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis că așteaptă decizia justiției în cazul medicului ieșean Dan Tesloianu, care este acuzat că a montat unor pacienți dispozitive medicale cardiace luate de la cadavre.
„Eu n-aș vrea să comentez asupra acestui aspect, știți bine că e o anchetă penală în derulare. Noi ne-am făcut datoria și Parchetul General a menționat acest lucru, din punct de vedere al furnizării întregului sprijin și a informațiilor necesare pentru soluționarea cât mai rapidă a acestui caz”, a spus Rafila la B1 TV.
Ministrul Sănătății susține că a existat o finanțare suficientă pentru acest program din partea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și că nu se poate pronunța cu privire la existența unor astfel de proceduri în România. „Eu singurul lucru pe care-l pot spune e dacă e legal sau nu în România o astfel de practică, ori legislația în vigoare nu permite acest lucru. Din cauza asta n-aș vrea să comentez mai mult și să lăsăm organele de cercetare penală să-și facă datoria”.