Dezvăluirile incredibile ale unui istoric. Cum au sărbătorit românii Marea Unire de la 1918

1 decembrie 2023 11:38   Național

Istoria Gării Regale Băneasa, locul de unde a plecat în fruntea alaiului regal pe 1 Decembrie 1918 regele Ferdinand I și regina Maria, a fost prezentată de Cristi Radu, pasionat de istorie urbană, în cadrul emisiunii Antena 3 CNN.

Gara Regală Băneasa a avut un rol crucial în evenimentele din 1 Decembrie 1918.

În acea zi, la București, alaiul regal a marcat întoarcerea familiei regale în Capitală din exilul de la Iași, unde rămăsese între 1916 și 1918, pe timpul ocupației Puterilor Centrale când Bucureștiul era sub stăpânirea lor.

Plecarea alaiului regal a avut loc din Gara Băneasa, denumită pe atunci Gara Mogoșoaia, îndreptându-se spre centrul Bucureștiului.

Itinerariul a inclus Șoseaua Kiseleff, Piața Victoriei, Piața Revoluției, Piața Universității unde a avut loc o defilare militară româno-franceză, Piața Unirii și Dealul Mitropoliei, finalizând cu o slujbă specială la Catedrala Patriarhală.

Locuitorii Bucureștiului au primit cu entuziasm toate aceste manifestări, bucurându-se de întoarcerea suveranilor în Capitală, după ani de privațiuni și umilințe din partea ocupației străine.

Alaiul a plecat din Gara Mogoșoaia

Gara Mogoșoaia, punctul de plecare al alaiului din 1 Decembrie 1918, era o construcție relativ modestă, realizată din cărămidă roșie și având un singur etaj. A fost inaugurată în 1886, ca gară regală pentru Regele Carol I al României, a explicat Cristi Radu, pasionat de istoria orașului.

Pavilionul principal al Gării Băneasa include un salon oficial, reprezentând cea mai spațioasă încăpere a construcției.

„După abdicarea Regelui Mihai în 1947, fosta gară regală a fost transformată în gară prezidențială, începând cu 1950, fiind punctul în care trenul oficial oprea pentru liderul Gheorghe Gheorghiu-Dej.

În prezent, funcționează ca gară de călători, fiind folosită ocazional pentru trenurile sezoniere”, a adăugat el.

 Marea Unire a României din 1918 pe scurt

Desfășurată în 1918, Marea Unire a reprezentat un episod istoric deosebit, aducând sub același stat național, România, toate provinciile istorice locuite de români.

Această etapă a fost precedată de momente-cheie, precum Unirea Principatelor Române în 1859 și obținerea independenței după războiul din 1877-1878, toate în cadrul contextului renașterii naționale a românilor în secolul al XIX-lea.

Unirea Basarabiei, Bucovinei și, în final, a Transilvaniei cu Regatul României (denumit și Vechiul Regat) a marcat formarea României Mari. Această consolidare a fost scopul intrării României în Primul Război Mondial alături de Antanta și a fost favorizată de mai mulți factori istorici de importanță majoră:

• Acțiunea decisivă a elitelor politice din Regatul României și din Austro-Ungaria într-un moment oportun la finalul Primului Război Mondial; • Prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și a Imperiului Rus; • Afirmarea principiilor autodeterminării și a naționalităților pe plan internațional, într-un context în care sentimentul național era puternic răspândit printre populația românească.

Mai multe