Dialog halucinant între Vlad Pascu și tatăl lui, în noaptea accidentului: „Lasă, că o să dau eu un telefon cuiva. Nu-ți ia nimeni permisul”

14 septembrie 2023 20:00   Național

Cu câteva ore înainte de accidentul mortal din 2 Mai, Vlad Pascu, autorul tragediei, a fost asigurat de tatăl său, prin telefon, că niciun polițist nu-i va lua permisul. Tânărul fusese oprit de poliție și lăsat să plece, deși s-au găsit droguri în mașina sa și avea RCA-ul expirat. 

Ce i-a spus tatăl lui Vlad Pascu 

Discuția telefonică dintre Mihai și Vlad Pascu s-a purtat cu câteva ore înainte de accident, când tatăl era la un restaurant din Techirghiol. Martori citați de Adevărul.ro susțin că bărbatul a petrecut acolo cu mai mulți prieteni, iar în jurul orei 2.00, când fiul său a fost oprit de Poliție, el a primit un telefon, cel mai probabil chiar de la acesta.

„Lasă, tată, că o să dau eu un telefon cuiva. Nu îți ia nimeni permisul. O să îți ceară scuze polițistul ăla că te-a oprit”, a spus Mihai Pascu, potrivit unor surse.

Dacă a dat sau nu telefonul nu se știe, cert e că, Vlad Pascu a fost oprit de poliție, apoi lăsat să plece, deși s-au găsit droguri în mașina sa. Tânărul a făcut accidentul chiar când se deplasa să se întâlnească cu tatăl său. Mihai Pascu a continuat să petreacă, ba chiar i-a trimis pe angajați să cumpere țigări și băutură, pentru ca terasa se închisese.

Mama lui Vlad Pascu a fost reținută pentru 24 de ore

Mama tânărului care a provocat tragedia din 2 Mai în urmă cu o lună a fost reținută pentru 24 de ore. Miruna Pascu a ajuns, joi dimineață, la DIICOT la sediul central București pentru audieri, fiind adusă de mascați. 

În urma perchezițiilor făcute de Poliție și DIICOT, joi dimineață, din casa Mirunei Pascu au fost ridicate documente care indică faptul că ar fi încercat să șantajeze martorii din dosar, astfel încât să dea declarații în favoarea lui Vlad Pascu, că acesta nu s-ar fi drogat în noaptea producerii accidentului cumplit.

Vlad Pascu consumase un cocktail de şase substanţe interzise 

La mai bine de o săptămână de când Vlad Pascu a produs teribilul accident de la 2 Mai, specialiștii Institutului Național de Medicină Legală “Mînă Minovici” au finalizat analiza probelor de sânge.

Surse oficiale au spus că experții au găsit nu mai puțin de șase substanțe psihoactive în organismul tânărului inconștient care, după ce le-a ingerat, s-a urcat la volan și a ucis în 2 Mai, doi tineri.

Mai multe