Din 8 martie, scăpăm de „starea de alertă” în România

4 martie 2022 14:34   Național
Ultima actualizare:

După doi ani de pandemie, în care starea de alertă de pe teritoriul României a fost prelungită de la lună la lună, iată că din 8 martie vom reveni la o oarecare normalitate. Președintele Klaus Iohannis a anunțat că starea de alertă nu va mai fi prelungită după data de 8 martie.

Starea de alertă nu va mai fi prelungită după 8 martie

„Am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă pe teritoriul României. Ministerul Sănătății este cel care urmează să gestioneze în continuare evoluția epidemiei, care sperăm că se apropie de final. Odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate și o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum. Măsurile complete vor fi anunțate și explicate pe larg, în perioada imediat următoare”, a anunțat președintele vineri după-amiaza, după o ședință la Cotroceni cu cei responsabili de gestionarea pandemiei.

Șeful statului a făcut un scurt bilanț al acestor doi ani grei, în urma cărora peste 63.000 de români și-au pierdut viața. A vorbit despre greutățile prin care am trecut fiecare dintre noi, despre izolare, presiunea pe sistemul sanitar, închiderea școlilor, afectarea unor sectoare din economie. A mulțumit personalului medical și tuturor românilor care au înțeles să se vaccineze și să respecte măsurile de protecție.

„Dragi români, se împlinesc doi ani de la debutul pandemiei de COVID-19, doi ani foarte grei, în care existența noastră a fost modificată radical. Faptul că astăzi putem vorbi de o nouă etapă, care înseamnă cel puțin finalul acestui val pandemic, se datorează în bună parte și măsurilor eficiente de prevenție adoptate de autorități. În mod evident, nu am fi putut reuși fără responsabilitatea cetățenilor, fără solidaritatea românilor care, în marea lor majoritate, au înțeles și au respectat regulile. Chiar dacă sunt semne îmbucurătoare că am intrat într-o fază descendentă, este la fel de important să continuăm să ne vaccinăm și să ne protejăm, fiindcă cel mai probabil va trebui să trăim cu acest virus”, a mai spus Klaus Iohannis.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram.

Mai multe