Ea e măicuţa care salvează vieţi. Ana Maria Pah este medic la spitalul CFR, din Timișoara

13 decembrie 2022 23:17   Național

Medic primar la Spitalul Clinic CFR din Timişoara, Ana Maria Pah este un doctor special. Ea vindecă şi cu medicamente, dar vindecă şi sufleteşte pacienţii, deoarece în afara cabinetului e cunoscută ca maica Anastasia!

Angajată ca medic primar la secţia Boli Interne din această vară, măicuţa Anastasia îşi împarte viaţa între slujirea lui Dumnezeu şi vindecarea oamenilor. Şi asta pentru că ea crede cu tărie că bolile trupeşti pleacă de la o problemă sufletească, o nemulţumire, o îngrijorare. „Asta a fost rânduiala lui Dumnezeu. Dacă m-aţi fi întrebat acum câţiva ani ce o să fac şi unde o să fiu, nu ştiam să vă răspund. Dar iată că Dumnezeu a aranjat aşa de bine lucrurile încât sunt aici şi sunt şi măicuţă, şi doctor”, a declarat pentru adevarul.ro măicuţa-medic. 

Originară de lângă Sălaj, din Jibou, ea a terminat mai întâi Facultatea de Teologie din Timişoara, după care a făcut-o şi pe cea de Medicină. În anul patru, a intrat la mănăstire, însă acolo a văzut mulţi oameni în vârstă care aveau nevoie şi de altfel de ajutor. Drept urmare, a decis să-şi urmeze menirea de a salva vieţi. 

De mică mi-am dorit să intru în mănăstire, prima dată imediat după ce am terminat liceul. Numai că m-am sfătuit cu un preot mai în vârstă, care mi-a spus că eu ar trebui să mai rămân în «lume». Şi am dat la Teologie, care a fost prima facultate. În ultimul an de Teologie, a apărut gândul de a da la Medicină, pentru a ajuta şi a fi de folos. Nu am spus nimănui, am învăţat, m-am pregătit şi am intrat la Medicină. Nu a fost uşor, aproape la fiecare examen m-am gândit că aş putea să renunţ la facultate, pentru că îmi doream mult să stau la mănăstire. Dar eram la un schituleţ, lângă Herculane, unde am văzut foarte multă populaţie îmbătrânită, care îmi cerea ajutorul. Şi atunci am zis că eu trebuie să termin, să fiu de folos oamenilor”, a povestit maica Anastasia.

De o modestie ieşită din comun, maica Anastasia are un har deosebit de a interacţiona cu pacienţii. „Este un medic extraordinar, are un har deosebit. Pacienţii o adoră. Iată că reuşim să mergem şi pe nişa aceea de empatie extraordinară dobândită prin faptul că are o facultate de teologie”, a spus Stela Iurciuc, managerul Spitalului CF din Timişoara.

Merge zilnic la Biserică 

În fiecare dimineaţa, în drumul ei spre spital, măicuţa Anastasia se opreşte timp de câteva clipe la Catedrala Mitropolitană, la Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş, şi îl roagă să o lumineze, să-i dea putere şi să o ajute să trateze bolnavii. La spital, îmbracă deopotrivă  halatul alb cu stetoscopul la gât, dar şi haina monahală. „Cel mai greu e să lucrezi cu sufletul omului, pentru că numai Dumnezeu ştie ce este acolo. Dar sunt pacienţi care îmi vorbesc şi despre problemele lor. În special, mamele se necăjesc foarte mult pentru copii. Şi atunci apar diferite boli, în funcţie de care organ este mai sensibil”, a mai spus măicuţa-doctor.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!       

Mai multe