Ei sunt monștri care au ucis-o prin tortură pe Henrietta Toth. Detalii cumplite în crima de la Oradea
Cei trei suspecți în crima îngrozitoare de la Oradea unde o femeie de 31 ani a fost ucisă, iar cadavrul ei a fost găsit îndesat într-o valiză, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Între timp, anchetatorii au aflat detalii cumplite despre viața celor două surori. Erau obligate să se prostitueze, erau torturate și ținute săptămâni întregi fără mâncare. Cele două femei de 31 și 25 de ani căutau mâncare prin gunoaie.
Suspecta Duca Erika, gesturi obscene în fața jurnaliștilor
Miercuri, Tribunalul Bihor, a dispus arestarea preventivă pentru câte 30 de zile a celor trei inculpaţi Alin Omuţ, Gal Roxana şi Duca Erika. Cei trei au refuzat să vorbească cu jurnaliștii, Duca Erika făcând chiar un gest obscen către jurnaliști în momentul în care a fost coborâtă din dubă.
„Instanța dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare pe numele inculpaţilor", se precizează în minuta postată pe portalul instanței de judecată.
Soluţia mai poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare, iar în acest caz, verdictul final va fi pronunţat la Curtea de Apel Oradea, relatează ebihoreanul.ro.
Într-o declaraţie făcută miercuri, după finalizarea audierilor, purtătorul de cuvânt al Parchetului Bihor, procurorul Cristian Ardelean a arătat că cei trei sunt consideraţi coautori în crima asupra femeii de 31 de ani, al cărei cadavru a fost găsit marţi dimineaţa, ascuns într-o remorcă, într-un geamantan, cât şi pentru torturarea surorii acesteia.
„Cei trei au fost puși sub inculpare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prin cruzimi, cu privire la victima care a decedat, iar în cazul celei de-a doua victime (sora femeii moarte, în vârstă de 28 de ani – n.r.), care acum se află în spital, s-a reținut infracțiunea de tentativă la omor tot prin cruzimi.
Aceasta a suferit leziuni ce necesită 30-40 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații”, a declarat Ardelean într-o conferință de presă.
Procurorii au aflat că atât tânăra moartă cât și sora ei au fost chinuite luni întregi: lăsate fără mâncare, amenințate cu moartea și bătute pentru că nu produceau destul de mulți bani prin prostituție.
Surorile își căutau mâncare prin gunoaie
Cele două surori erau obligate să doarmă în baie și ajunseseră să își caute mâncarea prin gunoaie, arată sursa citată.
„Actele medico-legale au concluzionat că statusul biologic al victimei traduce cel puțin un aport caloric extrem de scăzut în ultimele două săptămâni, iar leziunile și starea de malnutriție extremă constatate i-au pus în pericol viața. Tocmai de aceea s-a extins urmărirea penală și cu privire la infracțiunea de tentativă la omor calificat prin cruzimie”, a detaliat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Femeia de 31 de ani a fost omorâtă în bătaie în cursul zilei sâmbătă, cadavrul ei fiind ascuns într-un geamantan și ținut de agresori în apartament până luni, când a fost mutat în parcarea din cartierul Prima. Trupul neînsuflețit a fost transportat cu o remorcă închiriată de către Alin Omuț și tractată de un taxi.
„În aceeași mașină au mers și cei trei inculpați”, a declarat purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorul Cristian Ardelean, potrivit sursei citate.