Final tragic pentru secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din Capitală! După ce a fost dată dispărută chiar azi, trupul ei a fost găsit într-un lac

18 septembrie 2024 18:51   Național

În cursul zilei de miercuri, secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila”, Matei Vali Cătălina, a fost dată dispărută, iar autoritățile din Capitală au început căutările de-a lungul orașului. Din păcate, acestea s-au finalizat în mod tragic, după ce femeia a fost găsită moartă într-un lac.

Matei Vali Cătălina în vârstă de numai 43 de ani, a fost dată dispărută în cursul zilei de miercuri, după ce nu a mai ajuns la locul de muncă. Femeia avea poziția de secretară-șefă la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila”, însă după ce a plecat din locuința sa din Sectorul 2, nu a mai ajuns niciodată la serviciu.

Cum nimeni nu a putut să o contacteze, ea a fost dată dispărută, iar autoritățile din Capitală au început imediat căutările. Însă, acestea s-au finalizat într-un mod tragic, după ce trupul ei neînsuflețit a fost găsit în Lacul Pantelimon.

I-a lăsat fiului ei un mesaj de adio

Se pare că femeia i-a lăsat fiului ei un mesaj de adio, însă din cauza faptului că băiatul avea, la acel moment, telefonul închis, el l-a văzut prea târziu.

„În urma activităţilor desfăşurate de către poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Serviciul Investigaţii Criminale Sector 2, femeia, în vârstă de 43 de ani, care a fost dată dispărută în cursul zilei de astăzi, a fost găsită fără viaţă, într-un lac din Capitală”, a anunțat în cursul serii de miercuri DGPMB, potrivit adevarul.ro.

Femeia a fost găsită în Lacul Pantelimon

Acum, acest caz tragic este anchetat în continuare de către Serviciul Omoruri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Trupul neînsuflețit al femeii a fost găsit de către scafandri, în Lacul Pantelimon.

După ce a fost dată dispărută mai devreme în cursul zilei de azi, autoritățile au început imediat căutările, iar Matei Vali Cătălina a fost dată în urmărire la nivel național. Femeia avea vârsta de 43 de ani, iar cei care pot oferi informații suplimentare despre acest caz pot suna la 112.

Mai multe