Fostul deputat PRM Ion Bâldea s-a stins din viață! Care este cauza decesului
Fostul deputat al Partidului România Mare, între anii 2000-2004, Ioan Bâldea, s-a stins din viață. Avea vârsta de 74 de ani. Decesul a fost provocat de o boală îndelungată, scrie adevărul.ro. Familia a făcut anunțul. Acesta va fi înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
„Ioan Bâldea va rămâne în memoria noastră ca un om cinstit"
„Fost deputat în Parlamentul României în legislatura 2000-2004 și Președinte al Comisiei de Agricultură, precum și director în cadrul Întreprinderii de Mașini Agricole “Semănătoarea”, Ioan Bâldea va rămâne în memoria noastră ca un om cinstit, respectat și gata mereu să sară în ajutorul celor care i-au solicitat vreodată sprijin, având un suflet deosebit.
Îi vom păstra vie amintirea și ne vom lua rămas bun duminică, 15 septembrie, ora 13.00, la Cimitirul Bellu din Capitală unde îl vom conduce pe ultimul drum. Dumnezeu să-l ierte!” a transmis familia într-un scurt comunicat.
Cine a fost Ioan Bâldea
Născut pe 22 august 1950, în satul Vaidei, județul Hunedoara, Bâldea a urmat studii superioare în domeniul mecanicii agricole la Universitatea Politehnică din București. După absolvire, a devenit inginer la Întreprinderea de Mașini Agricole „Semănătoarea” și a promovat rapid, ajungând director al companiei.
În politică, Bâldea a fost ales deputat pe listele PRM, ocupând funcția de președinte al Comisiei pentru Agricultură în Camera Deputaților. De asemenea, a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Belgia și Bulgaria. După încheierea mandatului, a activat ca consilier local în sectorul 6 al Bucureștiului, continuând totodată să lucreze ca inginer în Parlament până la pensionare.
Ioan Bâldea suferea de o afecțiune incurabilă
În 2021, Ioan Bâldea a fost diagnosticat cu o afecțiune incurabilă și a urmat tratamente în Viena. Din păcate, după o luptă de trei ani cu boala, el a pierdut bătălia cu viața, lăsând în urmă o amintire profundă în comunitatea sa, precum și recunoștința celor care l-au cunoscut ca fiind o persoană cinstită și dispusă să ajute pe cei din jur.