Frații Tate rămân în arest la domiciliu pentru încă o lună: „Până la final, se va face dreptate”

19 mai 2023 20:57   Național

Frații Tate rămân în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile. A fost anunțul Tribunalului București, după ce Tristan și Andrew Tate s-au prezentat vineri, 19 mai, în fața judecătorilor, scrie adevărul.ro. Ei ar fi încercat să obțină din partea magistraților o decizie prin care arestul la domiciliu să fie înlocuit cu controlul judiciar. Amintim că, Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de formarea unui grup infracţional organizat pentru a exploata sexual şase femei. Aceştia ar fi negat că ar fi comis vreo infracţiune.

Fraţii Andrew Tate şi Tristan Tate rămân în arest la domiciliu

Fraţii Andrew Tate şi Tristan Tate au ajuns, vineri dimineață, la tribunal. Influencerii britanici sperau să scape de măsura arestului la domiciliu și înlocuirea acesteia cu una mai ușoară, controlul judiciar, însă nu au avut câștig de cauză.

Pe 31 martie, frații Tate și cele două complice au fost eliberați din închisoare după trei luni și plasați în arest la domiciliu. Acum, măsura arestului preventiv a fost prelungită din nou, cu încă 30 de zile, la fel şi pentru Georgiana Naghel, şi pentru fosta polițistă Alexandra-Luana Radu.

Pentru ce fapte sunt acuzați frații Tate

Andrew și Tristan Tate sunt cercetați de la finalul anului trecut pentru criminalitate organizată și trafic de persoane. Șase tinere îi acuză că le-ar fi forțat să producă materiale pornografice, care erau apoi vândute online.

Conform DIICOT, fraţii Tate (cu cetăţenie britanică) şi două tinere au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contracost pe site-uri de profil. Din aceste activităţi ar fi obţinut importante sume de bani.

Anchetatorii susţin că fraţii Tate racolau tinere sub pretextul începerii unei relaţii de iubire, după care le duceau într-o casă din judeţul Ilfov, unde erau obligate să producă clipuri video, ce erau postate pe site-uri pentru adulţi.

Cei doi induceau tinere în eroare

Cei doi fraţi le induceau în eroare pe tinere că ar dori o relaţie de căsătorie/concubinaj şi că ar avea faţă de ele sentimente reale de iubire (metoda 'loverboy').

Victimele le-au povestit anchetatorilor că în vila din judeţul Ilfov era amenajat un studio de videochat, fiind întâmpinate la venire de paznici înarmaţi. Totodată, ele ar fi fost obligate să îşi facă tatuaje cu mesajul "owned by Tate".

În timpul anchetei, procurorii DIICOT au pus sechestru pe mai multe bunuri deţinute de fraţii Tate în România, respectiv imobile şi maşini de lux.

Citește întreg articolul pe adevărul.ro.

Mai multe