Gândacii care salvează vieţi după cutremur. Un român a participat la proiect!
Iniţiativă inedită! Un profesor român din SUA a lucrat la proiectul bioboţilor, gândaci care pot salva zeci de mii de vieţi, în cazul unor cutremure devastatoare. Mihail Sichitiu, profesor şi cercetător la Universitatea North Carolina, este printre creatorii acestor gândaci salvatori, care pot ajunge la victimele prinse sub dărâmături, arată adevarul.ro.
Cu un doctorat în electronică la Universitatea Notre Dame din SUA, profesorul Mihail Sichitiu e unul dintre „părinţii” bioboţilor, într-un proiect derulat la Universitatea din Carolina de Nord, acolo unde predă şi face şi muncă de cercetare.
“Pot căra 4-5 grame”
„Proiectul a fost foarte interesant. Am folosit, în principal, gândaci de Madagascar”, explică Mihail Sichitiu.
“Ne-am uitat şi la nişte molii, dar în cazul lor e mai complicat, întrucât nu pot să ridice decât maximum două grame şi e foarte dificil să faci un circuit electronic care să fie atât de uşor. La gândaci era din start mai simplu, fiindcă sunt mai mari şi pot căra 4-5 grame, uneori chiar şi 10 grame”, adaugă profesorul.
Gândacii „înarmaţi” cu mini-aparatură electronică sunt mânaţi printre dărâmături şi pot face de multe ori diferenţa în cazuri disperate. Insectele se strecoară prin locuri minuscule şi pot transmite informaţii preţioase pentru salvatori.
„Ideea e că aceşti gândaci pot pătrunde prin molozul care se formează după un cutremur. Li s-au montat pe spate un circuit electronic, un difuzor şi un microfon cu un transmiţător radio. Nu de telefonie, ci unul local, deci operatorul trebuie să fie prin preajmă. Aşadar, ar putea auzi când cineva cere ajutor”, spune cercetătorul.
El dezvăluie că rezultatele au fost încurajatoare, iar gândacii s-au descurcat excelent în multe situaţii. De fapt, experienţele făcute cu aceşti gândaci, numiţi bioboţi, au fost mai relevante decât cele în care s-au folosit roboţi mici.
„Gândacii se descurcă mult mai bine la navigaţie prin teren denivelat decât orice a făcut omul până acum. S-a încercat acelaşi lucru cu roboţi şi funcţionează, dar nu sunt aşa de mici şi nu navighează la fel de bine ca insectele”, susţine Sichitiu.
Antenele, înlocuite cu electrozi
Profesorul arată şi cum au fost ghidate insectele: „Noi am făcut o telecomandă pentru gândaci, apoi am cuplat nişte electrozi la antene şi în coadă, iar aşa putem să-i ghidăm să meargă în faţă, să meargă în spate, să facă stânga sau să facă dreapta. Am încercat să-i ghidăm şi am reuşit să-i menţinem pe o anumită traiectorie. I-am pus să meargă în cerc, să facă pătrate, să se deplaseze în linie dreaptă. Un gândac, când dă cu antena din dreapta de un obstacol, face stânga. Atunci nervul din antena din dreapta zice «vezi că ai dat de ceva». Noi tăiem antena şi punem un electrod care să atingă nervul respectiv. Deci în loc să simtă cu antena, îi «spunem» noi, cu electrodul, încotro s-o ia”.