George Simion s-a răzgândit! Nu mai face botez faraonic, precum nunta de la Măciuca! „Nu vă pot chema pe toți”

14 iunie 2024 9:26   Național
Ultima actualizare:

Liderul AUR, George Simion, își botează cu fast  fiul, pe micuțul Radu, pe 6 iulie la Gura Humorului, în județul Suceava. Inițial, politicianul anunțase că botezul va fi unul destinat publicului larg, exact ca la nunta de la Măciuca din urmă cu doi ani, iar invitații se puteau înscrie la botezul-spectacol chiar pe site-ul liderului AUR. Ulterior, Simion s-a răzgândit și a precizat că evenimentul va fi unul privat, cu maxim 1000 de invitați. 

Botezul fiului lui Simion va avea loc pe 6 iulie, la Gura Humorului, în Suceava

George Simion, liderul AUR, e în culmea fericirii de când a devenit tătic, pe 24 aprilie 2024.

 „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat. (…) Mi se pare un efort ireal pe care soțiile noastre îl fac dând naștere. De aceea sunteți jumătatea noastră mai bună! Mulțumesc, Ilinca mea!”, spunea George Simion, la puțin timp după ce soția sa, Ilinca, i-a adus pe lume primul moștenitor.

La două luni de la naşterea micuțului, George Simion a dat vestea cea mare, pe site-ul său, privind botezul micuțului Răducu. 

Din invitația postată, în primă instanță, pe site-ul georgesimion.ro, reieșea că politicianul avea de gând să transforme și creștinarea fiului său într-un spectacol grandios, după modelul nunții sale cu Ilinca, din 2022, de la Măciuca ( județul Vâlcea). 

Liderul AUR a lansat pe site-ul său o invitație deschisă la botezul fiului său, Radu, care va avea loc pe data de 6 iulie, la Gura Humorului, în județul Suceava, acolo unde Ilinca și George Simion au petrecut și  „Revelionul de AUR”, în prezența a peste 1.500 de invitați.

Doritorii erau chiar invitați să confirme participarea la botez pe site-ul liderului AUR. 
“Va fi mare veselie, să nu lipsiți”, a scris Simion pe site-ul său. 

George Simion s-a sucit! “Botezul va fi privat”

Surpriză, însă, la puțin timp după ce presa a preluat anunțul liderului AUR de pe site, George Simion a venit cu precizări pe pagina lui de Facebook, anunțând de această dată că evenimentul din Bucovina va fi unul privat, cu maxim 1000 de invitați. 

 „Nu pot chema toți românii la botez, care nu va fi unul faraonic. Eu și soția, nașii și maxim 1000 de locuri vom putea avea la botezul din Bucovina. 

Nu că nu v-am iubi și v-am dori pe toți alături, dar sunt sigur că veți fi cu inima alături de noi. Vă iubim pe toți”, a scris politicianul ulterior, pe pagina de socializare.

Contactat ulterior de Click!, politicianul a confirmat că botezul va fi unul privat. 

Câți bani a strâns George Simion la nunta de la Măciuca? 

George Simion și Ilinca Munteanu au organizat o nuntă spectaculoasă pe 27 august 2022. Evenimentul s-a desfășurat în comuna Măciuca, din județul Vâlcea, și a fost intens mediatizat la vremea respectivă.

Cu mii de invitați prezenți și numeroase momente artistice deosebite, nunta a fost de fapt un adevărat spectacol, în care românii au venit din toate colțurile țării. 

George Simion a adunat aproximativ 400.000 de euro în urma donațiilor făcute de participanții la nuntă, potrivit informaților apărute la acel moment în presă. La eveniment, ar fi luat parte nu mai puțin de 12.000 de oameni, deși se zvonea că se vor prezenta 30.000.

Mai multe