Greva STB s-a încheiat, războiul între sindicat și conducere continuă. Ce urmează

25 ianuarie 2022 16:32   Național

Mijloacele de transport ale STB și-au reluat circulația după cinci zile de grevă, dar în societate continuă războiul dintre directorul Adrian Criț și liderul de sindicat Vasile Petrariu. Primul susține în continuare că organizatorii grevei vor fi concediați. Până acum, 15 salariați au fost deja audiați de poliție ca urmare a unor plângeri penale făcute de conducerea STB

Directorul STB vrea concedierea organizatorilor grevei

Directorul general al STB, Adrian Criţ, a anunţat marți că nu a renunțat la ideea de a-I face să plătească pe organizatorii grevei din transportul public de suprafață. El a anunțat că se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au participat la declanşarea protestului ilegal, aceştia urmând a fi cercetaţi de Comisia de disciplină.

Criţ a precizat conform news.ro că vor exista ”cu siguranţă” concedieri, anunţând, totodată, că există foarte multe solicitări de angajare. Directorul STB a precizat că toate abonamentele vor fi prelungite cu durata grevei.

Liderul celui mai mare sindicat din STB,  audiat la Poliție

În timp ce directorul STB făcea aceste declarații, liderul celui mai mare sindicat din STB, Vasile Petrariu era audiat marți la unul dintre sediile Poliției Transporturi-transport în comun.

La fel ca alți 14 colegi chemați anterior în fața anchetatorilor și-a rezervat dreptul de a nu declara nimic. Întrebat dacă sindicaliştii mai cer demisia lui Adrian Criț, liderul de sindicat Petrariu a explicat:

”Aseară am avut o discuţie cu membrii CA la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, care a durat peste 2 ore, am discutat toate aceste problemele, inclusiv revendicarea referitoare la demisia directorului general. Membrii CA au venit cu rugămintea să vorbim cu salariaţii pentru a-şi relua activitatea, ei angajându-se să preia ei problemele noastre(...)Au spus că situaţia asta i-a luat pe nepregătite şi nu au avut timp să pregătească o fundamentare în acest sens”, a spus Petrariu conform aceleiași surse

Mai multe