#Război Ucraina-Rusia

Guvernul a decis închiderea mai multor site-uri de propagandă rusă. Russia Today, scos din grila de programe

28 februarie 2022 8:31   Național
Ultima actualizare:

A cincea zi de război. Informațiile despre situația în desfășurare din Ucraina circulă pe întreg internetul și pe toate platoformele de socializare. În acest contex, România a luat decizia de a suspenda activitatea mai multor site-uri de propgandă rusă și să blocheze accesul la versiunile site-ului Sputnik. 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat luni că autoritățile române au închis mai multe site-uri de propagandă rusă, printre care și mai multe versiuni ale site-ului Sputnik. De asemenea, Cărbunaru a spus că toți operatorii de cablu au eliminat din grila de canale postul de televiziune Russia Today. 

„Sunt o serie de măsuri pe care autoritățile române le-au luat în această perioadă pentru a bloca anumite surse identificate ca propagând știri false în contextul crizei din Ucraina.

Începând din această seară ultimul operator care furnizează servicii TV va opri difuzarea Russia Today în România. Niciun operator nu va avea acest serviciu activ”, a declarat el.

Site-urile care urmează să fie închise

Dan Cărbunaru a prezentat lista platformelor care au fost deja închise sau urmează să fie închise. Iată care au distribuit informații eronate despre războiul care se află în desfășurare în Ucraina. 

• https://bitinitiators.com/blog.html - indisponibil în acest moment

• https://profitsmall.com/?domain=https://bitinitiators.com/blog - indisponibil în acest moment

• https://yourincome.site/LP/lp_RO_RO_connera_XfZdkl_Av0VP/?domain=newsmoney.work&uclick=q5fnx99 - activ la acest moment 

• https://ru.md.sputniknews.com/ - activ la acest moment

• https://md.sputniknews.com/ - activ la acest moment

• https://ro.md.sputniknews.com/ - activ la acest moment

• https://citestesitu.com - activ la acest moment

• https://rtnews.ro - activ la acest moment

• https://cloudx.ro - indisponibil în acest moment

Vladimir Putin amenință cu folosirea componentei nucleare

Războiul continuă în Ucraina. Uniunea Europeană îşi va închide spaţiul aerian pentru companiile aeriene ruse, va finanţa livrările de arme către Ucraina şi va interzice unele instituţii de presă pro-Kremlin ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat duminică plasarea în alertă a ”forţei de disuasiune” a armatei ruse, care poate include o componentă nucleară, iar întreaga lume este îngrijorată de afirmațiile liderului de la Kremlin. 

  Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News,Facebook și Instagram! 

Mai multe