Iarna a cucerit România!
Viscolul, zăpada şi frigul au cucerit România în ultimele 24 de ore. Meteorologii au emis un cod portocaliu de viscol şi ninsori abundente în cinci judeţe şi alte 22 şi Bucureştiul sunt sub cod galben de vreme severă până duminică dimineaţă.
Ca de obicei în astfel de situaţii, transporturile sunt afectate. În aeroportul Otopeni au apărut întârzieri de până la 9 ore, porturile sunt paralizate, şoselele din multe judeţe sunt închise. Au fost mari probleme, de exemplu, pe drumurile din Buzău.
Două tiruri au derapat şi au blocat drumul naţional DN 2 B care face legătura cu Brăila, altul s-a răsturnat la Merei, iar un vehicul de teren a ”ieşit în decor” pe Drumul European 85. Tot în zona Buzăului, stirileprotv.ro au relatat cum 20 de maşini au rămas blocate între localităţile Han Ovidiu şi Casota.
La vecini, în Dâmboviţa un microbuz care transporta muncitori spre Titu a derapat pe un drum judeţean. Pe aceeaşi şosea, în localitatea Văcăreşti, o dubă a intrat pe contrasens şi a izbit un autoturism de lux. Pe DN 7, între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea, vineri dimineaţă la ora 3.00, un tir a derapat şi a blocat şoseaua în zona localităţii Morăreşti.
Porturile de la mare au fost închise
În comuna Padeş, din Gorj, trei persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe şoseaua îngheţată şi s-a răsturnat pe o parte. Mai multe ambulanţe şi echipaje SMURD au fost trimise la faţa locului. Pasagerii erau conştienţi şi au fost transportaţi la Spitalul din Târgu Jiu.
La Rânca, ninsoarea puternică a făcut ca stratul de zăpadă din zonă să măsoare aproximativ 50 de cm, transformând circulaţia vehiculelor într-o adevărată aventură. Şoferii care vor să ajungă în zonă nu mai au voie să urce pe Transalpina fără lanţuri şi sunt opriţi de echipaje de poliţie.
Zeci de utilaje au ieşit la deszăpezire şi în Dolj, ninsoarea şi viscolul afectând serios circulaţia rutieră şi feroviară. În vestul României, autostrăzile A1 şi A3 au fost afectate de ninsoare mai ales în judeţul Sibiu, unde s-au împrăştiat 46 de tone de sare, iar pe drumurile naţionale din judeţ peste 66 de tone de material antiderapant.
Pe litoral, din cauza viscolului puternic au fost închise toate porturile. Este furtună, porturile fluviale şi martitime sunt închise, în larg vântul ridică valuri mari.
Vremea se înrăutăţeşte şi până duminică ninsorile şi viscolul vor face mai multe probleme. Astfel, cinci judeţe, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa şi Argeş se vor afla sub cod portocaliu de ninsori şi viscol de astăzi şi până duminică, la ora 10.00.
De asemenea, tot estul şi sud-estul ţării se vor afla în acelaşi interval sub avertizare cod gallben de precipitaţii abundente, inclusiv ninsoare, şi vânt puternic. În Bucureşti duminică dimineaţa locuitorii se vor trezi cu 10 centimetri strat de zăpadă şi un frig de crapă pietrele.
Este și pericol de inundații. Și cum un necaz nu vine singur niciodată, precipitațiile din ultimele zile au adus multe răuri și chiar Dunărea la valori record pentru această perioadă a anului. Specialiștii avertizează că astăzi, până la miezul nopții este alertă în următoarele bazine hidrografice Vedea, Argeş, Prahova, Călmăţui, Buzău și pe râurile din Dobrogea, din judeţele Tulcea şi Constanţa.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!