În ce peșteră incredibilă se mută anul acesta The Jazz Cave Festival! Organizatorii anunță programul noii ediții

21 iunie 2024 5:14   Național

Luna august va sosi alături de cea de-a patra ediție a THE JAZZ CAVE FESTIVAL, una dintre cele mai inedite experiențe muzicale din țara noastră! Iar în acest an, scena subterană Innerland se mută într-o locație cu totul specială!

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) a anunțat programul celei de-a patra ediții a THE JAZZ CAVE FESTIVAL, ce va avea loc între 16 și 18 august 2024. În acest an, scena subterană Innerland se mută într-un decor de vis, care promite să ofere o experiență magică, ce nu trebuie ratată!

Mai precis, scena Innerland se mută din Peștera Ialomiței, în salină, la Ocnele Mari! În același timp, scena supraterană Dreamland se va muta din campingul de la Zănoaga pe Domeniul Drăgași, din localitatea Drăgășani. Iar scena Arts District va pune pe harta festivalului și Muzeul de Artă Casa Simian din Râmnicu Vâlcea!

Peste 18 formații din țări precum Italia, Olanda, Norvegia, Statele Unite, cât și, nu în ultimul rând, România, vor urca pe scenă, în cadrul acestui festival inedit. Programul începe chiar de vineri (16 august), când pe scena subterană Innerland, din Salina Ocnele Mari, vor avea loc concerte de la prânz, până înspre orele 17:00.

Scena subterană Innerland se mută în salină

Această ediție a THE JAZZ CAVE FESTIVAL vine și cu o noutate! Participarea la concerte va fi gratuită! Ea se va face doar în baza biletului de acces în salină, respectiv muzeu. Acest festival inedit oferă iubitorilor de muzică jazz o experiență magică, în locuri superbe, de-a lungul a trei localități din Subcarpați.

„THE JAZZ CAVE FESTIVAL reușește să fie mereu la înălțime, deși coboară în subteran, punând România pe harta celor mai importante festivaluri internaționale de jazz, valorificând patrimoniul cultural și natural. Ne bucurăm să creștem an de an și să ducem festivalul la următorul nivel, oferind participanților experiențe senzoriale felurile: acustice, gustative, olfactive și chiar curative.

Scena Innerland din salina Ocnele Mari demonstrează că muzică poate să vindece nu doar sufletul, ci și trupul. Anul acesta, aducem peste 18 band-uri cu 90 artiști locali și internaționali cu nume mari, din peste 10 țări, de pe 2 continente, într-un maraton jazzistic care ține 3 zile, pe 3 scene din 3 localități din Subcarpați”, a explicat Sebastian Gheorghiu, manager cultural și membru în Consiliul Director UCIMR.

Mai multe