Încă un cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul

30 iulie 2023 17:18   Național

Încă un cutremur România. După ce duminică dimineață, 30 iulie, au avut loc trei cutremure în zona Vrancea și Oltenia, după-amiază, a avut loc un altul, tot în Vrancea, la ora locală 18:28:49. Cutremurul a avut magnitudine 3 și s-a produs la o adâncime de 140 de kilometri, conform site-ului Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

În ziua de 30 iulie, la ora 03:06:37 (ora locală a României), s-a produs un cutremur slab cu magnitudinea de 2.7, la adâncimea de 7.3 km, în Oltenia, Gorj - la 21km NV de Târgu Jiu, 65km NE de Drobeta-Turnu Severin, 67km S de Hunedoara, 82km S de Deva, 93km E de Reșita, potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Ulterior, un alt cutremur, de magnitudine 4,2, s-a produs în zona Vrancea, la ora 07:20:04, la adâncimea de 130.225 km – în apropiere de următoarele orașe: 52 km V de Focșani, 58km E de Sfântu-Gheorghe, 75km E de Brașov, 79km N de Buzău, 86km S de Băcau, 97km SV de Bârlad.

Tot în Oltenia, un al treilea cutremur s-a produs duminică, ora 08:36:40 (ora locală a României), fiind a doua mișcare seismică din zonă la un interval de cinci ore. A avut magnitudine 2.3, la adâncimea de 14.4km - la 15km NV de Targu Jiu, 66km NE de Drobeta-Turnu Severin, 71km S de Hunedoara, 85km S de Deva, 97km V de Ramnicu Valcea, 99km E de Reșita.

Încă un cutremur în Vrancea

După-amiază, la ora locală 18:28:49, s-a înregistrat un alt cutremur slab tot în zona seismică Vrancea, Buzău. A avut magnitudine 3 și s-a produs la o adâncime de 140 de kilometri, iar epicentrul cutremurului a fost localizat în apropierea mai multor orașe: la 57 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 59 km vest de Focșani, 60 km nord-vest de Buzău, 64 km est de Brașov și 80 km nord-est de Ploiești.

De la începutul verii, patru cutremure mari cu magnitudinea de peste 4 s-au produs în zona Vrancei. 

Mai multe