#Exclusiv Click!

Iosif Rotariu rămâne fără Kassandra! Ce decizie radicală a luat adolescenta

22 februarie 2024 10:06   Național

Kassadra Rotariu, fiica adoptivă a lui Iosif (60 de ani) și a Danei Rotariu, are o ambiție de neegalat. Contactat de Click!, fosta mare legendă a fotbalului românesc, ne-a mărturisit ce planuri mărețe, de viitor, are adolescenta sa, pentru perioada care urmează.     

Kassandra Rotariu are un înger păzitor care o veghează permanent! După ce bunica sa a vrut să scape de ea, din fragedă pruncie, aruncând-o de la etajul 3, turnând sulf pe ea și arzând-o cu țigara, acesta a scăpat cu viață, ba mai mult, a fost și înfiată de o familie cu suflet mare care a avut grijă de ea, mai ales că simpatica puștoaică, care acum are 18 ani, a trecut prin aproximativ 50 de operații chirurgicale.   

„Kassandra este bine, tocmai ce am fost să îi refac buletinul, pentru că l-a pierdut pe cel care îl avea de la 14 ani. Îi trebuie neapărat buletin, pentru că în această vară are de susținut examenele de Bacalaureat. Ea se pregătește intens, este fată serioasă, merge la meditații la română și istorie, iar câte patru ore pe săptămână merge la Centrul Cultural Francez să facă franceză”, a spus Iosif Rotariu, care ne-a mai dezvăluit și ce planuri mărețe de viitor are:

„După examene vrea să plece să studieze în Franța, la marketing. Eu nu vreau să o las, dar nu am ce face, pentru că ea își dorește să studieze acolo, că vrea să fie independentă să ia viața în piept”.

Necaz după necaz

Iosif Rotariu este negru de supărare, acum, din cauza soției sale care are probleme de sănătate. Asta după ce, Dana Rotariu, a trecut, vara trecută, printr-o intervenție chirurgicală destul de dificilă, deoarece medicii din Turcia au fost nevoiți să îi extirpe două tumori la colon care i-au recidivat. Prin urmare, în doar un an, Dana Rotariu a ajuns să cântărească 40 de kilograme:  

„Soția nu este bine. A făcut a doua ședință de chimioterapie și așteptăm rezultatele. Stă în pat, merge doar de la bucătărie la pat sau de la pat la baie și cam atât. În rest, când mai sunt eu lângă ea o mai scot afară”.

Click! spune

Iosif și Dana Rotariu ar face orice pentru copiii lor. Asta pentru că cei doi mai au un băiat, Cristian, care suferă de diabet de la vârsta de trei ani, dar și pe Romina, fiica lor cea mare, care în 2018 era acuzată de un părinte că a lovit atât de tare un copil la creșa unde lucra încât i-a rupt piciorul.

Mai multe