Județul din România care prinde viteză. Se construiește un drum important care se va lega de Autostrada Moldovei. Proiectul a fost semnat, lucrările se ridică la 8,6 milioane lei

31 iulie 2024 19:13   Național

Sunt vești bune șoferi. Proiectul de realizare a centurii ocolitoare a municipiului Botoșani a fost semnat. Valoarea lucrărilor se ridică la suma de 8,6 milioane de lei. În prezent, se analizează ofertele depuse de șapte asocieri de firme. După jumătatea lunii august va fi desemnat și un câștigător.

Drumul care se va lega de Autostrada Moldovei 

Autorităţile din Botoşani au semnat, miercuri, contractul privind realizarea studiului de fezabilitate pentru etapa a doua a şoselei de centură a municipiului Botoşani, care va asigura legătura dintre DN 28B (Botoşani - Iaşi) şi DN 29 (Botoşani - Ştefăneşti - Vama Stânca), dar şi cu DN 29 (Botoşani - Suceava) prin intermediul primului tronson al şoselei ocolitoare, aflat în faza de licitaţie pentru stabilirea constructorului. De asemenea, în plan mai larg, noua centură va intermedia accesul către Autostrada Moldovei, cel mai important proiect de infrastructură din această zonă a țării.

Cât vor costa lucrările 

Tronsonul II al centurii Botoşaniului va avea o lungime de 12,5 kilometri, lucrările fiind estimate la 118 milioane de euro. Studiul de fezabilitate va fi realizat de o firmă din Bucureşti, care va încasa 8,4 milioane de lei.

„Termenul pentru realizarea acestui studiu de fezabilitate este de şase luni, termen după care vom avea trei variante, pe care va trebui să le analizăm şi să le votăm. Varianta optimă va conduce la o temă de proiectare pentru proiectul tehnic, proiect tehnic plus execuţie, estimăm noi, pentru cea de-a doua etapă, o investiţie foarte mare pentru zona metropolitană, pentru municipiul Botoşani, estimată de către colegii mei la o valoare de 554 milioane lei, adică aproximativ 118 milioane euro", a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, primarul Cosmin Andrei.

"Un proiect generos de infrastructură a municipiului Botoşani"

Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Doina Federovici, a precizat, la rândul său, că faza a doua a şoselei de centură reprezintă „un proiect generos de infrastructură a municipiului Botoşani, care, bineînţeles, deschide calea către o dezvoltare ulterioară". „Acest al doilea tronson al variantei centurii ocolitoare a municipiului Botoşani va fi conectat cu primul tronson Lebăda - Baisa şi apoi cu drumul expres Botoşani - Suceava, care se va descărca lângă aeroportul Salcea.

Acest tronson va fi conectat şi cu viitoarea autostradă A7, prin drumul judeţean Lebăda - Vorona - Joldeşti până la Roşcani, unde va fi realizat acel nod rutier pentru descărcarea în autostradă şi asigură conectivitatea reţelei de drumuri de mare viteză cu DN29D Botoşani - Ştefăneşti, recent modernizat. Se deschide de altfel şi calea către Republica Moldova şi către dezvoltarea judeţului", a afirmat Federovici. Realizarea şoselei de centură a municipiului Botoşani, în două etape, este un proiect al Zonei Metropolitane Botoşani.

Mai multe