Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Karl Nehammer. Austria nu-și schimbă poziția privind aderarea României la Schengen
Karl Nehammer, Cancelarul Austriei, a fost întâmpinat de către președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.
Această întâlnire survine după ce liderii de vârf ai Europei au exprimat, la Congresul PPE desfășurat în București, necesitatea unei aderări accelerate a României și Bulgariei la Spațiul Schengen. Însă partidul lui Nehammer se opune acestei perspective.
„În urma discuției cu cancelarul Karl Nehammer, am convenit să continuăm procesul de aderare completă a României la Spațiul Schengen până la realizarea acestui obiectiv final. Uniunea Europeană trebuie să-și păstreze unitatea, forța și prosperitatea, ceea ce va întări și mai mult securitatea UE în beneficiul tuturor cetățenilor noștri”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter după întâlnirea respectivă.
PPE a votat în unanimitate un manifest care susține aderarea României la Shengen
Partidul Popular European a adoptat în unanimitate, în cadrul congresului de la București, un manifest care solicită aderarea rapidă a României la Spațiul Schengen, după ce delegația austriacă a partidului aflat la guvernare a renunțat la opoziția anterioară.
Manifestul adoptat de PPE subliniază necesitatea unei aderări complete la Schengen pentru Bulgaria și România, prin eliminarea cât mai rapidă nu doar a controalelor aeriene și maritime, ci și a controalelor la frontierele terestre, conform Agerpres.
Austria rămâne singura țară care se opune aderării României la spațiul de liberă circulație. Ulterior, Iohannis va participa la Congresul PPE, unde va ține un discurs. De asemenea, în aceeași zi, Iohannis are programate întrevederi cu premierul polonez Donald Tusk, cu prim-ministrul Finlandei, Petteri Orpo, precum și cu vicepreședintele Consiliului de Miniștri al Republicii Italiene, ministru al Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale, Antonio Tajani.
Karl Nehammer susține importanța implementării rapide a procedurilor de azil
La Congresul PPE de la București, Karl Nehammer, cancelarul Austriei, a subliniat importanța asigurării securității la frontierele externe ale UE și necesitatea implementării rapide a procedurilor de azil.
Acesta a adăugat că lupta împotriva antisemitismului trebuie tratată cu seriozitate și că UE trebuie să se implice activ în combaterea terorismului și a crimei organizate. Nehammer nu a menționat admiterea României în Spațiul Schengen, dat fiind opoziția țării sale în acest sens.
A subliniat, de asemenea, importanța oferirii de perspective și sprijin pentru țările candidate la aderare, precum Bosnia și Herțegovina, reiterând necesitatea acțiunii concrete din partea UE.