Legea pe care toți românii trebuie să o respecte. Este complet interzis la noi în țară
Turiștii trebuie să știe că nu au voie să se scalde în lacurile glaciare din România. Nu doar că riscă să aibă probleme de sănătate, dar pot pune în pericol și habitatul. Apa glaciară adăpostește zeci de specii fragile, tritoni sau pești. Odată cu distrugerea mediului lor de viață se deteriorează și calitatea apei.
Scăldatul în lacurile din Munții Retezat, interzis
Scăldatul în locurile interzise reprezintă pentru unii dintre noi o variantă de a scăpa de temperaturile caniculare, în pofida pericolului major la care se expun. De exemplu, în lacurile glaciare din Munții Retezat scăldatul este strict interzis fie că ești localnic, fie că ești turist venit să admire peisajul.
Cu toate acestea, adepții principiului regulile sunt făcute să fie încălcate nu s-au abținut și au făcut o baie în lacurile respective. Mai mult decât atât au postat grozăviile și pe rețelele de socializare. Iar reacțiile au fost împărțite, în mare parte internauții au condamnat atitudinea turiștilor aventurieri.
Apele reci pot afecta organismul
Sărim peste partea legală și subliniem faptul că este important ca turiștii să cunoască și câteva aspecte medicale. Scăldatul în lacurile glaciare reprezintă o provocare și pentru cei mai buni înotători. Asta din cauza apelor reci care pot afecta organismul, de la răceli ușoare până la cazuri mai grave precum infarctul.
Odată clarificate aceste aspecte, scăldatul este interzis și din motive ecologice. Echilibrul natural din zona Retezat poate tulburat din cauza indiferenței turiștilor. Mai multe detalii au oferit reprezentanții administrației Parcului Național Retezat, care speră în același timp ca astfel de gesturi să nu se mai repete.
Scăldatul este interzis și din motive ecologice
Orice „sesiune” de scăldat afectează ecosistemul lacurilor. Apa glaciară adăpostește zeci de specii fragile, tritoni sau pești. Odată cu distrugerea mediului lor de viață se deteriorează și calitatea apei.
„Lacurile din Parcul Național Retezat sunt protejate datorită faptului că sunt habitate fragile. Aceste lacuri reprezintă “acasă” pentru multe viețuitoare: de la tritoni, până la larvele de insecte și alte specii microscopice care, prin activitatea lor, mențin calitatea bună a apelor”, a transmis administrația din Parcul Național Retezat, potrivit adevarul.ro.