Locul din România unde se vorbește o altă limbă decât româna. Se află în apropiere de Constanța

La aproximativ 25 de kilometri de Constanța, există un sat cu o istorie fascinantă pe care mulți nu o cunosc. Un sat unic în care se vorbește românește, dar și în grai ceangăiesc, un amestec de maghiară și de limbă română. Este Oituz, satul în care locuiesc descendenții ceangăilor din Luizi-Călugăra din județul Bacău, care au luptat în Primul Război Mondial. 

Unde se află satul Oituz

Satul maghiar, numit Oituz, se află la doar câțiva kilometri nord de Constanța. Este incredibil că toți locuitorii s-au mutat acolo din Moldova și încă păstrează limba maghiară. Ei sunt numiți, cunoscuți ungurii ceango, un grup etnografic maghiar de credință romano-catolică provenit din România. Cei mai mulți dintre ei au emigrat la Constanța după Primul Război Mondial, la care ceangăi o numesc „prima mare bătălie”.

Mulți oameni s-au mutat din Moldova din cauza lipsei de hrană și a problemelor legate de angajare. Familii întregi au părăsit țara cu vitele, în speranța unui viitor mai bun. Inițial, trei bărbați și-au construit prima casă acolo, apoi au fost urmați de alți migranți. Între cele două războaie mondiale, dimensiunea comunității ceango-maghiare a crescut semnificativ în sat, iar din acel moment, a fost casa lor prețuită unde au făcut uscatul fertil și propice activității agricole.

 În România, astfel de comunități mai există în Ardeal și Moldova. Ceangăii vorbesc limba maghiară, iar cei aflați în această regiune a țării sunt urmașii celor din comuna băcăuană care poartă același nume. Emigrarea a început în urmă cu un secol, la finalul Primului Război Mondial.

Despre limba ceangă

Trăind departe de majoritatea maghiară, ceango-maghiarii de pe coasta Mării Negre vorbesc limba maghiară în forma ei medievală, cu caracteristicile ei prezente înainte de reformele lingvistice. Ei folosesc limba acasă și, de asemenea, între ei. Majoritatea nu au mai fost niciodată în Ungaria, așa că cunoașterea limbii provine de la strămoșii lor care s-au stabilit la Oituz.

O altă particularitate a limbajului lor este pronunția specială a sunetului „s” care conferă limbii o calitate șuierătoare. Aceasta este foarte asemănătoare cu pronunția finlandeză a sunetului. Pe lângă aceasta, ei disting și sunetul „suierat” de sunetul „sz”, în mod similar cu limba maghiară. Motivul pentru care vorbirea lor este greu de înțeles chiar și pentru acei maghiari care vorbesc limba română este că folosesc foarte mult arhaisme și cuvinte speciale ceangești (ca în hét–iepurele; ahét–când; jü–he). Unele dintre aceste cuvinte au înțelesuri diferite în maghiară, sau nu există deloc.