Locul incredibil care ascunde un parc unic în România. E vechi de peste 300 de ani, iar peisajul este de vis
Nu foarte mulți români cunosc acest loc deosebit, însă la numai două ore de Cluj se află unul dintre cele mai frumoase și spectaculoase parcuri din țara noastră! Parcul dendrologic Simeria adăpostește specii exotice de arbori, parcul fiind renumit pentru diversitatea arborilor de aici.
România este o țară plină de locuri spectaculoase, pe care, în general, turiști atât din țara noastră, dar și de dincolo de hotare, le apreciază. Însă, tot în România există și locuri de o frumusețe rară, unice, însă pe care nu foarte multă lume le cunoaște. Parcul dendrologic Simeria este un astfel de loc, un loc incredibil, unde găsim pini, stejari, magnolii și plopi.
Aici au început să fie plantați arbori de către familiile care dețineau domeniul de pe malul Mureșului, încă din secolele XVIII - XIX. De asemenea, în parcul de la Simeria mai găsim și sălcii superbe. „Este o adevărată încântare să vezi astfel de arbori, uriași care ating 30 – 40 de metri”, spunea o vizitatoare a parcului din Simeria.
Parcul unic pe care puțini români îl cunosc
Din păcate, încă din anii ’90, mai multe dintre speciile rare din acest parc au avut de suferit, deoarece zona râului Mureș a început să fie exploatată prin balastiere. Acest lucru a scăzut nivelul pânzei freatice cu aproximativ 10 metri, iar alături de temperaturi tot mai ridicate, acești factori au afectat mulți arbori din acest parc cu o istorie de trei secole.
Acest parc este un loc unic, de o frumusețe rară. Iar aspectul lui atât de diferit este influențat de speciile rare care se găsesc aici.
„Dintre grupurile vechi introduse apar pregnant îndeosebi cele de ienupăr de Virginia, tuia, chiparoşi californieni, pini, molid, pâlcurile de fag, salcâmi, catalpa mare şi nuc negru. Unele din speciile introduse (Pterocarya fraxinifolia, Broussonetia papyrifera, arţarul american, salcâmul, nucul negru, viţa de Canada, bambusul) s-au sălbăticit şi au un caracter invadant”, scrie în planul de management al rezervației Arboretumul Simeria.
Parcul se întinde astăzi de-a lungul a 70 de hectare, iar nu mai puțin de 2.165 de specii de plante pot fi admirate de către turiștii care ajung în acest loc unic.