Răsturnare de situație! Filmul real al momentului în care polițistul a spulberat-o pe Raisa: „Eram aici când l-au luat, când l-au ascuns după un cazan”
Bărbatul care a fost primul la locul accidentului de pe strada Laminorului din București, le-a relatat procurorilor care a fost prima reacție a polițistului care a lovit-o pe Raisa pe trecerea de pietoni.
Martorul a văzut cum polițistul verifică pulsul Raisei
Mircea M. a susținut în fața procurorilor că nu l-a văzut pe polițist întorcând trupul fetei cu piciorul, în schimb a observat că acesta a verificat încheietura mâinii Raisei. Cel mai probabil, polițistul a vrut să vadă dacă aceasta mai avea puls.
Raisa (11 ani) a fost ucisă în accident, în vfreme ce prietena ei, în vârstă de 13 ani, a fost transportată la Spitalul de Copii ”Grigore Alexandrescu”.
Martorul a fost audiat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 și se numără printre cei care au sunat la 112 imediat după producerea accidentului. Bărbatul în vârstă de 35 de ani a stat cu fetița rănită până la sosirea Ambulanței.
”Ce pot să vă spus sigur este că l-am văzut pe acel agent de poliție când a pus mâna pe fetiță și a atins-o la încheietură. Cel mai probabil, voia să verifice dacă are puls.
Cealaltă fetiță, cu care am stat eu și încă o doamnă, avea piciorul rupt și plângea că vrea la mama ei. S-a speriat, pentru că a văzut sângele curgând dinspre prietena sa”, a declarat Mircea M. pentru Gândul.
Martorul acuză Poliţia că vrea să muşamalizeze cazul
Martorul s-a declarat indignat de atitudinea colegilor polițistului, care, odată ajunși la locul accidentului, au avut grijă să-I dea jos acestuia geaca reflectorizantă, pentru a-l proteja.
„Eram aici când l-au luat pe polițist, când l-au ascuns după un cazan din staţia de RATB și i-au dat jos geaca reflectorizantă. Sunt și eu tată și am fost zguduit. Dacă era copilul meu în locul acelei fetițe? Dacă acel polițist era un cetățean obișnuit, nu s-ar fi comportat la fel cu el, nu-l mai ascundeau”, a mai declarat bărbatul pentru sursa citată.â
Ce a spus polițistul când a sunat la 112
Polițistul de 27 de ani care a ucis joi o fetiță de 13 ani pe trecerea de pietoni și a accidentant o alta de 11 ani, a spus, în apelul către 112, că este agent de poliție aflat în timpul serviciului.
Polițistul a vorbit cu mai mulți dispeceri, cărora le-a spus ce s-a întâmplat. Omul legii a mărturisit că a lovit mortal pe cineva pe trecerea de pietoni.
"Am lovit-o, am lovit-o pe trecerea de pietoni, mi-a sărit în faţă. Un copil, un copil, un copil", a spus agentul.
Dispecerul l-a întrebat victima are puls, iar polițistul l-a întrebat ce să îi facă fetiței.
"Ce să-i fac, ce să-i fac? Ce să-i... e plină de sânge, e plină de sânge, a pierdut foarte mult sânge! Dar se mişcă, ce să-i fac? Spuneţi-mi ce să-i fac!", a mai spus omul legii.
Dispecerul i-a spus că este bine ca victima să rămână jos. El l-a sfătuit să o așeze pe copilă în poziția de siguranță.
"Pe stânga? Pe partea stângă? (...) Să trimiteţi pe cineva, vă rog!", a mai spus polițistul.