Militar român, mort în timpul unui exercițiu, la Galați

18 martie 2022 11:44   Național
Ultima actualizare:

La două săptămâni de la tragedia de la Constanța, când 8 militari au murit în două accidente aviatice petrecute unul după altul, vineri, 18 martie, un alt militar a murit în cadrul unui exercițiu terestru, la Galați.

Accidentul a avut loc în Poligonul Smârdan din Galați

„Plutonierul Sebastian Șerban din Batalionul 284 Tancuri „Cuza Vodă” din Galați a decedat astăzi pe timpul activităților de instruire în cadrul unui exercițiu de conducere a tancului, fără trageri de luptă, în Poligonul Smârdan din județul Galați. Militarul coordona manevrele de deplasare ale unui tanc, moment în care a fost prins între tancul aflat în mișcare și una dintre laturile amplasamentului”, a anunțat Ministerul Apărării naționale.

Conform procedurilor, a fost apelat Serviciul Unic de Urgență 112, iar un echipaj medical al SMURD s-a deplasat la fața locului. Din păcate, leziunile militarului au fost incompatibile cu viața. În acest moment, Poliția Judiciară Galați efectuează cercetări la fața locului, a fost înștiințat Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, iar la nivelul unității a fost numită o comisie condusă de șeful de stat major pentru cercetarea administrativă a împrejurărilor producerii evenimentului. Militarul avea 35 ani, era angajat al MApN din anul 2008 și era căsătorit.

Alți 8 militari au murit la începutul acestei luni, în România

Reamintim că miercuri, 2 martie, ora 20.00, o aeronavă MiG-21 LanceR, din dotarea Bazei 86 Aeriană ”Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea, care executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control, iar la ora 20.03 a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localitățile Cogealac şi Gura Dobrogei. Aeronava decolase de pe Baza 57 Aeriană ”Mihail Kogălniceanu”, în jurul orei 19.50. Au fost declanșate de urgență operațiunile de căutare-salvare, un elicopter IAR-330 Puma decolând de urgență spre zona posibilului impact a aeronavei MiG-21 LanceR, iar echipajele de intervenție ale ISU Dobrogea pornind, de asemenea, spre această zonă.

Elicopterul IAR 330-Puma, care avea la bord un echipaj format din cinci militari și doi militari ai Forțelor Navale Române, a pierdut legătura radio cu turnul de control și a dispărut de pe radar în jurul orei 20.44, în zona localității Gura Dobrogei, la aproximativ 11 km de aerodrom. Atât elicopterul, cât și MiG-ul s-au prăbușit. 8 militari au căzut la datorie, 8 familii sunt acum în doliu și 11 copii au rămas fără tată.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram.

Mai multe