#Război Ucraina-Rusia

Noi sume de bani pentru refugiații ucraineni! Cât va primi fiecare familie

24 februarie 2023 6:28   Național
Ultima actualizare:

Guvernul pregătește o nouă sumă lunară de bani, alocată familiilor ucrainene, care au fugit din calea războiului. Zilele trecute, premierul Nicolae Ciucă a cerut o analiză pentru ajutoarele pe care le primesc refugiații ucraineni. Se pare că România a rămas singura țară care oferă în continuare sprijin de cazare. 

Guvernul României vrea să reducă sprijinul financiar pentru refugiații din Ucraina

În acest sens, există posibilitatea ca acest sprijin financiar să fie redus pe viitor, conform antena3.ro.

În schimb,  conform unor surse apropiate Executivului, a fost făcută o propunere care spune că fiecare familie de refugiați ucraineni să primească 2.000 RON pe lună pentru chirie. Există însă și două condiții: să se angajeze și să își trimită la școală copiii.

Cât costă cazarea refugiaților ucraineni în prezent

Pe 22 februarie, Guvernul a suplimentat sprijinul refugiaților ucraineni cu peste 158 de milioane de lei. În prezent, România acordă 100 de lei pe zi, TVA inclus, bani pentru cazarea refugiaților ucraineni. Dacă este vorba despre o cameră în care locuiesc mai mulți, atunci statul dă 230 de lei pe zi. Ucrainenii care sunt cazați în spații care au fost puse la dispoziție de primări, de operatori economici privați sau de fundații, suma decontată de stat este de 50 de lei.

Cât a cheltuit România până acum pentru refugiații ucraineni

Poliția de Frontieră a anunțat, pe 9 februarie, că 3,5 milioane de ucraineni au trecut granița în România, de la începerea războiului. Cei mai mulți dintre ei au plecat însă mai departe, către alte state UE.

S-au cheltuit aproximativ 565 de milioane de euro au în România, din fonduri publice și private, pentru ajutorarea refugiaților ucraineni - dintre care 106 milioane de euro din fonduri publice și 200 de milioane de euro de la agențiile ONU potrivit unui raport publicat, anterior, de Guvernul României.  

Mai multe