Dramele refugiaţilor ucraineni: «Am găsit un loc sigur în România»
În judeţul Constanţa trăiesc aproape 7.000 de refugiaţi de război din Ucraina. Oamenii sunt recunoscători poporului român care le-a oferit adăpost de tirurile atacurilor ruseşti şi spun că România este a doua lor casă. Fiecare poartă o durere în suflet şi plânge după cei rămaşi acasă sau pe front, în Ucraina.
Monica din Odessa: «Nu respiram când sunau alarmele aeriene»
În jur de 700 de femei şi copii din Ucraina s-au strâns zilele trecute la Monumentul Victoriei din Constanţa, pentru a reaminti lumii întregi că ţara lor este bombardată zi de zi. Cu lacrimi în ochi, câteva ucrainence au povestit corespondenţilor „Adevărul” cum au reuşit să fugă din Iad.
Pentru Monica Zatvornitska din Odessa, Ucraina, şi cei doi copii ai săi Constanţa este o a doua casă. Aici poate dormi liniştită şi se poate bucura de viaţă. Când se gândeşte însă la părinţii ei de acasă, i se strânge inima de durere.
Citește și: Scenariul unui război nuclear, discutat tot mai des! Ce achiziționează statul român
„Toţi avem familii în Ucraina, toţi sunt speriaţi. Bombardamentele de săptămâna trecută ne-au determinat să ieşim din nou în stradă şi să protestăm faţă de invazia rusă. Nimeni nu cred că a respirat de la ora 7.00 până la ora 1.00, când erau alarmele aeriene, chiar şi la Odessa, unde era puţin mai linişte“, mărturiseşte femeia.
Monica stă în Constanţa din luna martie, la puţin timp după ce trupele ruse au intrat în Ucraina, la 24 februarie. „Am crezut că în aprilie se termină totul şi ne vom întoarce acasă, dar e din ce în ce mai rău“, începe povestea sa.
Vezi și: Asta ne mai lipsea! Vladimir Putin visează teste nucleare în Marea Neagră
„Este scumpă viaţa pentru noi, toţi, dar nu avem nevoie de nimic. Ucrainenii sunt naţiune mândră, cu toţii lucrează, eu personal am avut trei servicii. Am colaborat la clinica de terapie cu delfini, am fost şi jurist şi tot ce se putea“, mărturiseşte femeia. Cei doi copii ai săi învaţă online, întrucât în Odessa încă se ţin cursuri, dar în alte oraşe acestea s-au oprit, pentru că elevii nu erau în siguranţă.
Irina din Mariupol: «Casa a zburat în aer»
Irina Krylova a reuşit să fugă din iadul din Mariupol, Ucraina, la Constanţa şi a povestit cât de dramatică a fost viaţa de după 24 februarie. „Am avut o viaţă fericită şi am avut încredere în viitor. Oraşul nostru european şi turistic s-a dezvoltat foarte repede. La 24 februarie am împachetat doi saci cu lucruri şi ne-am gândit să mergem undeva să aşteptăm ca totul să se sfârşească. Cum erau explozii în toată ţara, am decis să rămânem acasă. Toate serviciile oraşului şi poliţia au spus că totul va fi bine şi noi am crezut. Dar, în foarte scurt timp, oraşul nostru a fost cuprins de foc“, rememorează ea dramatismul acelor zile.
O zi mai târziu s-au ascuns în parcarea subterană a clădirii în care locuiau. Dar iadul a continuat şi peste tot se auzeau numai explozii. A trecut de mai multe ori pe lângă moarte: „La începutul lunii martie, aşchiile bombelor au zburat prin apartamentul meu. Pe vremea aceea eram acasă şi a fost un şoc groaznic. La scurt timp, ni s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică, gaz şi apă şi nu funcţiona nici o reţea de telefonie mobilă“.
Nu rata nici: Amenințare nucleară delirantă a unui oficial rus la adresa României
Bărbaţii au construit două sobe lângă parcare, pe care femeile găteau. Era foarte frig, iar ei, cu toţii, dormeau în maşină, iar uneori pe scaune sau pe podea. Pe zi ce trecea, mâncarea şi apa erau din ce mai puţine. Bombardamentele nu se opreau nici măcar pentru câteva minute. „Casa noastră a zburat în aer, ferestrele şi plăcile cădeau la pământ, era înfricoşător. Stăteam cu toţii pur şi simplu îmbrăţişaţi şi citind rugăciuni, fără pauză“, spune Irina.
La 14 martie a aflat că există o cale prin care puteau ajunge la Zaporojie, Ucraina. Ştia că riscul era mare, dar a înţeles că era şi şansa la viaţă. Aşa se face că, în dimineaţa zilei de 15 martie, grupul său a părăsit parcarea, fără coridor de siguranţă. Drumul a fost un infern.
Citește și: Ce faci în caz de accident nuclear? Polonezii distribuie pastile de iod, după atacurile de la Zaporojie
„Mi-am văzut oraşul complet distrus, casele ardeau, exploziile erau peste tot, avioanele zburau şi se aruncau bombe. Am condus foarte repede, pentru că totul zbura în jur. Am putut însă ieşi prin punctele de control ale ocupanţilor. Când am trecut de linia de separare dintre ocupanţi şi armata noastră, convoiul de maşini a fost atacat. Am văzut cum bombe cad în maşini, între maşini, pe marginea drumurilor. Unele au căzut la câţiva metri de noi. Nu pot să-mi descriu sentimentele la acel moment. Doar am ţipat de frică, am ţinut icoana în mâini şi m-am rugat tot timpul, pentru că totul zbura în jur“, rememorează Irina. Curând a ajuns în Zaporojie, apoi la Hmelnîţkîi şi de acolo la Constanţa, în siguranţă.
Alyona din Harkov: «Trebuia să-mi salvez fiul»
Alyona Nykyforuk este o altă supravieţuitoare. Până să înceapă războiul din Ucraina, locuia în „frumosul oraş“ Harkov, unde lucra ca directoare de vânzări în domeniul agricol. Vindea maşini de cultivat şi semănat cereale.
Timp de zece zile s-a adăpostit la subsol, apoi s-a hotărât să fugă din Ucraina. „Am decis să părăsesc oraşul şi ţara noastră. Trebuia să salvez viaţa fiului meu. Aşa au început rătăcirile noastre prin lume şi, în sfârşit, am găsit un loc sigur în România“, spune ea. Alyona ţine să mulţumească „întregului popor român“ pentru că i-a ajutat pe ucraineni în această perioadă extrem de grea pentru ei.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!
