Amenințare nucleară delirantă a unui oficial rus la adresa României

#Război Ucraina-Rusia
Ultima actualizare:

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a fost nevoit să-și anuleze o vizită în Serbia, după ce România, Bulgaria și Muntenegru au refuzat ca aeronava care îl transporta pe Lavrov să tranziteze spațiul aerian al fiecărui stat.

Fostul vice-premier, Dmitri Rogozin, director al Agenției Spațiale a Rusiei și responsabil al programului spațial rusesc, a profitat de situație pentru a lansa un atac virtual delirant la adresa celor trei țări.

Citește și: Vladimir Putin, teafăr după 5 tentative de asasinat. Acum e păzit de lunetiști

Sarmat nu va cere permisiune de zbor bulgarilor fricoși, românilor revendicativi sau muntenegrenilor care au trădat istoria noastră comună”, a scis Rogozin pe contul său de Twitter, făcând referire la rachetele Sarmat cunoscute drept Satan 2, capabile să transporte și focoase nucleare.

Halucinant e faptul că Federația Rusă îl menține pe acesta în poziție, desi nu se află la primul derapaj de acest fel. În orice stat cu o politică sănătoasă, un înalt oficial nu și-ar permite să lanseze amenințări nucleare cu o asemenea lejeritate.

Nu e prima amenințate lansată de Rogozin

Într-un război nuclear, țările NATO vor fi distruse de noi într-o jumătate de oră", transmitea Rogozin, în luna mai.

Refuzul celor trei țări de a permite accesul lui Lavrov în spațiul aerian este, de fapt, un gest normal în contextul sancțiunilor aplicate de Uniunea Europeană Federației Ruse și oficialilor din acest stat, începând cu data de 25 februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina.

Citește și: O dronă din Ucraina s-a prăbușit în România

În Serbia, Serghei Lavrov urma să se întâlnească la Belgrad cu președintele sârb Aleksandar Vucic, cu șeful diplomației din Serbia, Nikola Selakovic şi cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe.

Racheta Sarmat poate fi transformată într-o armă de distrugere în masă, având o greutate de peste 200 de tone, o lungime de 35 de metri și o rază de 18.000 de kilometri, fiind capabilă să transporte până la 15 focoase nucleare, ce pot fi ghidate spre ținte multiple.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cat jpg
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net