Noua „lege a fugarilor”. Cine nu se predă în 7 zile, poate primi până la 3 ani de închisoare în plus

10 octombrie 2023 12:33   Național

Inițiativa legislativă prin care sunt propuse pedepse mai dure dacă o persoană condamnată definitiv la închisoare nu se predă în 7 zile va fi prezentată în ședința de Guvern programată joi, 12 octombrie, a declarat ministrul Justiției, Alina Gorghiu.

Ce spune "legea fugarilor"

Între 6 luni și 3 ani de închisoare cu executare este pedeapsa pentru evadare. Rămâne, însă de văzut dacă propunerea ministrului Justiției se va aplica concursului de infracțiuni, în cazul fugarilor, sau această pedeapsă se va adăuga la cea deja pronunțată definitiv de instanțele de judecată, scrie Observatornews.ro

Iar în cazul în care s-ar aplica restroactiv, cum este cazului lui Mario Iorgulescu, condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare după ce s-a urcat băut și drogat la volan și a omorât un tânăr de 24 de ani, el ar putea primi până la 3 ani de închisoare în plus. 

Ce pedeapsă ar putea să primească fugarii care nu se predau în 7 zile

Fugarii care nu se predau autorităților în termen de 7 zile de la pronunțarea sentinței defintive ar putea primi, așadar, un spor și pentru evadare. Propunerea urmează să fie prezentată de ministrul Justiției, Alina Gorghiu, în ședința de Guvern de joi. Tot atunci, va prezenta și lista completă a fugarilor pe care România nu reușește să îi aducă în țară.

Rămâne de văzut dacă această propunere legislativă are șanse să treacă și dacă această modificare îi va descuraja pe fugari să se sustragă de la executarea pedepselor pronunțate de instanțe.

Care sunt fugarii care nu au fost aduși în țară

Autoritățile nu au reușit, în ultimii ani, să aducă în țară mai mulți fugari condamnați definitiv la închisoare cu executare, precum Alina Bica, Mario Iorgulescu, Paul de România, Sebastian Ghiță, Sorin Oprescu și Dragoș Săvulescu. 

Fosta șefă a DIICOT Alina Bica, afaceri cu Ovidiu Tender

Condamnată definitiv, în noiembrie 2019, la 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender, Alina Bica a rămas cu această pedeapsă, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) i-a respins, în 13 ianuarie 2021, ultima cale extraordinară de atac.

Paul de România, condamnat pentru un prejudiciu enorm: peste 145 milioane euro

În decembrie 2020, Paul de România a fost condamnat definitiv la 3 ani și 4 luni de închisoare pentru date de mită și trafic de influență în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Regale Băneasa și a Pădurii Snagov, în care prejudiciul este unul enorm - 145.398.569 de euro. De atunci, Paul de România este dat în urmărire internațională.

Sebastian Ghiță

Fostul parlamentar PSD Sebastian Ghiță a fugit în Serbia, încă din 2016, pentru a scăpa de arest. La acest moment, el nu se află sub nicio procedură de extrădare, pentru că pe numele lui nu există un mandat de arestare activ.

Mai multe