Noua lege a pensiilor vine cu o altă formulă de calcul. Despre ce este vorba

31 octombrie 2023 12:39   Național

Noua lege a pensiilor vine cu o nouă formulă de calcul. Aceasta a ajuns deja la Camera Deputaților, care este for decizional. Documentul este din finalizat din 16 octombrie, însă nici acum nu reprezintă forma finală a legii. 

Ce schimbări au loc cu privire la pensii 

Persoanele care vor cotiza la pensie mai mult de 25 de ani se vor putea bucura de anumite bonusuri, potrivit noii legi a pensiilor. Totodată, și cei care vor cotiza mai mult de 35 de ani vor avea parte de o reducere a vârstei de pensionare, scrie Antena3CNN.ro.

Care este formula de calcul pentru pensie

VPR x NR. TOTAL PCT 

VPR (valoarea punctului de referință) = VPP:25 

NR. TOTAL PCT.= puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive 

Modul de calculare al pensiei 

Calculul pensiei va avea în vedere atât venitul la care s-a plătit contribuția la sistemul de asigurări sociale, cât și vechimea realizată efectiv în muncă, pe teritoriul României. La calculul numărului total de puncte se va adăuga un număr de puncte pentru fiecare an realizat peste stagiul de cotizare de 25 de ani, și anume: 0,50 puncte/an pentru anii din intervalul 26-30 inclusiv; 0,75 puncte/an pentru anii din intervalul 31-35 inclusiv; 1 punct/an pentru anii din intervalul 36-40-etc. (varianta bonusului de 0,50/0,75/1 pct agreata de CE). Aceste puncte se vor acorda doar pentru anii contributivi care nu se suprapun cu anii de pensie. 

Ce a declarat ministrul Finanțelor

Guvernanții noștri sunt luați la bani mărunți de către liderii europeni. Vicepreședintele Comisiei Europene urmează să vină la București pentru a discuta cu președintele Klaus Iohannis și cu reprezentanți ai Executivului.

„Am făcut aceste simulări la nivelul ministerului de Finanţe pentru ceea ce înseamnă bugetul pentru anul 2024 și avem această limitare sau mă rog acest impact bugetar pe care l-am determinat și am spus ca este un buget estimat și un impact luat în calcul de 16 miliarde de lei.

Dar una este spațiul bugetar pe care îl avem la dispoziție și alta este decizia pe care coalitia de guvernare o va lua pentru ceea ce înseamnă folosirea acestor bani, respectiv indexarea pensiilor conform deciziei pe care o va lua coalitia. Noi avem cheltuielile în momentul de fata pentru ceea ce înseamnă cheltuielile cu pensiile 110 miliarde lei la care se adauga cele 16 miliarde de lei și vom avea un total buget pentru anul 2024 de 126 miliarde de lei”, a declarat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, pentru RomâniaRV.

Mai multe