„Nu are prieteni ... doar jocuri pe tabletă!" Vacanța copiilor: cât timp în aer liber și cât pe ecrane?
Vacanța a adus libertate pentru copii, dar și dileme pentru părinți: cât e prea mult când vine vorba de ecrane și cât de important este timpul petrecut afară? Specialiștii avertizează că echilibrul este cheia unei dezvoltări sănătoase.
Anca, mamă: „Nu are prieteni ... doar jocuri pe tabletă!"
Anca, o mamă din Harghita, spune că începutul vacanței a venit la pachet cu o îngrijorare tot mai apăsătoare legată de timpul pe care fiica ei îl petrece pe tabletă. „I-am spus clar: când sunt la serviciu îți faci temele, iar după-amiaza ieșim afară. Dar ea îmi spune mereu că vrea să se joace seara pe tabletă. Îmi fac griji, pentru că nu are o prietenă apropiată, doar jocuri și iar jocuri”, povestește femeia. Comparând copilăria ei cu realitatea de azi, diferențele sunt evidente. „Pe vremea mea, în vacanța de Paște eram 10 fete afară, săream coarda și elasticul. Acum nu știu cum să-i explic că asta înseamnă copilărie adevărată”, adaugă Anca.
Psihologul Alexandrina Apostol explică faptul că un copil ar trebui să petreacă zilnic cel puțin două-trei ore afară, în timp ce timpul petrecut în fața ecranelor ar trebui limitat la maximum o oră pentru copiii mici și cel mult două ore pentru cei mai mari. „Expunerea la mediul natural nu este o opțiune, ci o necesitate pentru dezvoltarea armonioasă. În schimb, excesul de ecrane vine cu riscuri clare pentru sănătatea emoțională și pentru capacitatea de concentrare”, atrage atenția specialistul.
De ce este vitală expunerea la soare pentru copii
Expunerea la soare joacă un rol esențial în sănătatea copiilor, atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional. Lumina naturală stimulează producerea vitaminei D, indispensabilă pentru dezvoltarea oaselor și pentru un sistem imunitar puternic, dar contribuie și la reglarea somnului și a stării de spirit.
În același timp, contactul cu natura reduce stresul, anxietatea și favorizează echilibrul emoțional. Copiii care petrec prea mult timp în interior, mai ales în fața ecranelor, pot deveni sedentari, mai irascibili și mai puțin conectați la realitate. Specialiștii avertizează că lipsa activităților în aer liber poate duce, în timp, la probleme de sănătate precum obezitatea, tulburările de somn sau dificultățile de socializare, efecte care nu trebuie ignorate.
Idei de joacă care scot copiii din casă și îi țin departe de ecrane
Pentru părinții care caută soluții reale, cheia nu este interdicția, ci alternativa care prinde mai bine decât tableta. Specialiștii spun că atunci când joaca devine atractivă, copilul uită de ecrane fără negocieri. De exemplu, „Vânătoarea de comori din parc” transformă o simplă plimbare într-o aventură: copilul caută flori sau obiecte ascunse, iar fiecare descoperire devine o mică victorie. „Campionii de energie” este un joc simplu, dar eficient: alergare, sărituri, mici trasee improvizate care consumă energia și aduc zâmbete rapide.
Pentru momente mai liniștite, „Picnicul cu misiune” îi implică pe cei mici în pregătirea gustărilor și alegerea locului perfect, făcându-i să se simtă importanți și responsabili. Iar „Artiștii de asfalt” le dă libertatea de a desena cu creta, de a crea povești sau chiar propriile jocuri pe trotuar. Toate aceste activități au un lucru în comun: creează experiențe reale, emoții și conexiune, exact ceea ce niciun ecran nu poate oferi. Iar când copilul descoperă bucuria jocului în aer liber, tableta devine, treptat, doar o opțiune, nu o prioritate.