Orașul din România care a făcut-o pe o vloggerița din SUA să plângă: „De obicei nu spun astfel de lucruri”

22 septembrie 2023 8:05   Național
Ultima actualizare:

În timp ce mulți dintre români nu apreciază frumusețele țării în care s-au născut, mulți turiști străini vin să o viziteze și rămân muți de uimire atunci când văd că, practic, au ajuns într-o altă „lume”.

Acesta este și cazul a doi turiști americani. Jeanny și Jacob, doi vloggeri, au vizitat România, și au fost profund impresionați de munți, dar și de orașele pe care le-au văzut cu această ocazie.

Un capitol special pentru ei a fost Brașovul, unde au ajuns după ce vizitaseră Bușteniul. Pentru a se deplasa, cei doi au folosit trenul.

„Am ajuns în Transilvania. La clasa I a fost cu siguranță mult mai ca lumea decât la clasa a ÎI-a și a costat doar cu 3 dolari mai mult, așa că va spun sincer, merită cu siguranță. Diferența a fost aerul condiționat, ne-am simțit foarte bine acolo. Taxiul ne-a lăsat chiar în față hotelului și a fost doar un dolar în plus, dar am economisit 30 de minute pe care le-am fi făcut cu autobuzul.

Ăsta este un alt motiv să iubești România. Taxiurile sunt atât de ieftine și îți economisesc atât de mult timp. Tocmai am ajuns la hotel și uitați-va ce drăguț este muntele din spatele nostru. Este și o piațetă cu multe restaurante. România devine din ce în ce mai interesantă”, au spus cei doi.

Brașovul a lăsat-o fără cuvinte

Vloggerița americană a fost foarte impresionată de Brașov, iar arhitectura i-a lăsat o impresie excelentă.

„Îmi place să merg pe aceste străduțe înguste. Se simte foarte cool și puțin înfricoșător, dar și frumos în același timp pentru că există o arhitectură atât de diferită decât ceea ce vezi în Statele Unite, așa că apreciez foarte tare asta”, a spus turista americană.

În timp ce priveau un grafic care arată cum era Brașovul acum câteva sute de ani, cei doi nu și-au putut ascunde emoția. „Deci așa arată Brașovul, înconjurat de ziduri uriașe. E atât de tare”, a spus Jacob. Apoi, ei au ajuns în fața unei unei pânze mari de păianjen țesută pe crenguțele unui brad.

„Uite cât de complicată este pânza aceasta de păianjen! Nu cred că am văzut una care să arate atât de perfect. Dar de ce mă mir? Suntem în Transilvania, pe teritoriul lui Dracula. Și se potrivește foarte bine și cu arhitectura asta medievală.

Locul asta este absolut uimitor. Unul dintre lucrurile care îmi place să le fac când ajungem în zone bogate în cultură ca acesta este să îmi imaginez cum era pe vremuri, cu regi și regine, cu prinți și cavaleri.

Și simt că România mi-a oferit foarte multe lucruri la care să visez, să mă gândesc pentru că are o istorie și o cultură atât de bogate. Astfel că îmi pot imagina oameni mergând pe aceste străzi, trecând prin poartă orașului dintre ziduri că în epoca medievală. Este atât de fascinant”, a spus Jenny.

Ajunși la Poarta Ecaterina, Jacob și Jenny au fost din noi impresionați. „Acesta era singurul loc prin care se putea intra sau ieși din oraș”, a explicat Jacob.

Lacrimile lui Jenny

Jenny a fost și mai emoționată încât a început să plângă. „Mi se pare foarte ciudat să mă așez și să mă uit la o clădire care să mă impresioneze mai mult decât plajele, munții, dar efectiv stau aici, Jacob se plimbă de jur împrejur făcând fel și fel de lucruri, dar eu stau aici și efectiv nu îmi pot lua ochii de la clădirea asta, care e de fapt o poartă, cu muntele acesta uriaș de pe fundal. E unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am văzut. Și de obicei nu prea spun astfel de lucruri despre clădiri. Iar asta nici măcar nu e o clădire, este o poartă, însă m-a impresionat”, a izbucnit ea.

„Ești ok?”, a întrebat-o Jacob, care a i-a văzut lacrimile în ochi. „Nu știu de ce am început să plâng, dar este totul atât de drăguț. Acum mă simt și prost”, a răspuns Jenny. „E ok”, a consolat-o Jacob. „Chiar este una dintre cele mai nebunești clădiri pe care e posibil să le fi văzut până acum. Chiar în apropierea Porții Ecaterina este Biserica Neagră”, a adăugat el, potrivit adevarul. 

Mai multe