Păcăliți de un escroc imobiliar. 500 de români au rămas fără locuinţe în Cluj-Napoca

2 octombrie 2023 9:02   Național

Situaţie ireală în Cluj-Napoca. Peste 500 de persoane cer să li se facă dreptate, după ce au fost păcăliţi de un escroc imobiliar. Un bloc care a fost construit ilegal va fi demolat complet, iar oamenii urmează să fie evacuaţi din apartamentele pe care deja le-au cumpărat.

Primăria Cluj-Napoca a luat decizia de a demola clădirea construită pe strada Miko Imre, în baza unei decizii judecătoreşti definitive. Cel care a ridicat construcţia ar fi un escroc imobiliar, Traian Onuc, care ar fi înşelat peste 500 de persoane și ar fi încheiat chiar mai multe pre-contracte de vânzare-cumpărare cu mai mulţi oameni, pe un singur apartament, potrivit Antena3.ro. Escrocheria imobiliară i-a adus dezvoltatorului trei miliarde de euro.

Cei care au apucat să se mute în apartamentele nefinisate, au primit somații să părăsească locuințele, deoarece astăzi, 2 octombrie, vor începe lucrările de demolare. Instanţele din Cluj-Napoca s-au umplut cu dosare, procese prin care păgubiţii speră să îşi poată recupera măcar o parte din investiţie. Deocamdată, nimeni nu şi-a recuperat nici măcar un leu.

Primăria va pune la dispoziţia oamenilor centrele de cazare de zi

Situația este pe cât de ireală, pe atât de critică, mai ales că unii proprietari se opun demolării de teama că vor rămâne fără locuinţe în prag de iarnă. Oamenii cer ca procesul de demolare să fie amânat până când îşi vor găsi un alt loc unde să stea. Primăria a anunţat că va pune la dispoziţia oamenilor centrele de cazare de zi.

Escrocul imobiliar le-a făcut promisiuni oamenilor privind vânzarea apartamentelor din trei blocuri cu opt etaje fiecare, însă nu a onorat aceste angajamente. Inițial, a fost arestat preventiv, iar ulterior a fost eliberat sub control judiciar și este cercetat pentru fapte de înșelăciune. Nimeni, însă, nu și-a recuperat paguba.

Se știe că Cluj Napoca este cel mai scump oraș din România când vine vorba de chirii și achiziționarea unei locuințe. Așa că nu este de mirare că peste 500 de clujeni cer acum să li se facă dreptate după ce au fost păcăliţi de escrocul imobiliar.

Mai multe