Peste 30 de stele de pe cer poartă numele acestui oraș din România! Puțină lume știe acest detaliu
Este un detaliu fascinant, pe care doar foarte puțini români îl știu! Există un oraș din țara noastră care are peste 30 de stele de pe care care îi poartă numele! Mai mult decât atât, astronomii spun că numărul acestora este în creștere!
În perioada dintre iulie 2023 și mai 2024, astronomii din Bârlad au făcut o serie de descoperiri uimitoare! Aceștia au găsit 30 de stele variabile, care acum urmează să poarte numele orașului, la fel precum descoperirile anterioare, mai precis, Bârlad V1 și Bârlad V2. S-a decis ca noile stele să poarte numele municipiului pentru a reflecta legătura cu orașul din care au fost descoperite.
„Rezultatele au fost obținute cu ajutorul telescopului de cercetare științifică aflat în cupola Observatorului Astronomic de la sediul Muzeului Vasile Pârvan. Informațiile științifice sunt publicate pe platforma Asociației Americane a Observatorilor de Stele Variabile (AAVSO)”, a explicat șeful secției de Astronomie din cadrul Muzeului Vasile Pârvan din Bârlad, Ciprian Vîntdevară, potrivit vremeanoua.ro.
Stelele care poartă numele orașului Bârlad
Este un detali știut de doar foarte puțini români, însă, cu această nouă descoperire, numărul stelelor de pe cerul nopții care poartă numele orașului Bârlad a ajuns la 32. Nu mai puțin de 10 tipuri de stele variabile au fost descoperite de către specialiști, mai precis, Delta Scuti, Slow Pulsating Blue Star, Beta Cephei, Eclipsing Algol, Gamma Doradus, Leri, Beta Lyrae, Hibride, Novă Rapidă și Puls.
„Detaliile legate de aceste tipuri de variabile și alte informații suplimentare sunt publicate pe site-ul AstroBârlad. Rezultatele prezentate sunt rodul muncii intense din ultimul an pe un segment relativ nou de cercetare pentru instituția noastră, și anume fotometria, care studiază fluxul de lumină al astrelor din spațiul cosmic”, a mai spus Ciprian Vîntdevară.
Mai mult decât atât, având în vedere că procesul de cercetare este încă în desfășurare, se estimează faptul că numărul stelelor care ar urma să poarte numele orașului Bârlad va urma să crească. În acest moment, undeva în jur de 30 – 40 de noi stele variabile se află în analiză.