Piedone, mesaj cu subînțeles, în așteptarea sentinței în cazul Colectiv: «Orice poveste are un epilog»
Cristian Popescu Piedone a avut parte de Sărbători liniștite în familie, cu copiii, cu nepoții, căci sentința în cazul Colectiv a fost amânată pentru data de 3 mai. Edilul-șef de la sectorul 5 a publicat, pe Facebook, un mesaj plin de subînțelesuri, în care le bate obrazul celor care i-au întors spatele.
Cristian Popescu Piedone, unul dintre inculpații în cazul Colectiv, riscă 8 ani și 6 luni de închisoare, însă magistrații au amânat, până acum, de 3 ori sentința definitivă în acest dosar. Iată că data pronunțării, 3 mai, se apropie, iar primarul sectorului 5 parcă știe, deja deznodământul. El a publicat pe Facebook un mesaj plin de concluzii, de constatări și de subînțelesuri, din care reiese că toți prietenii l-au părăsit la greu, dar și că se așteaptă el însuși la un epilog al "poveștii primarului Piedone".
Mesajul publicat pe Facebook de Cristian Popescu Piedone.
"A fost o vreme...
A fost o vreme când la poarta lui Piedone ajungeau, neinvitați, oameni dornici să-i șoptească la ureche... despre alți oameni.
A fost o vreme când la poarta lui Piedone ajungeau, neinvitate, stive de numere de telefon tipărite pe mucava ori pe cartoane scumpe.
Și-a venit o zi când peste Piedone a căzut năpasta.
Și poarta i s-a golit, brusc. Și telefonul i-a tăcut... Și din miile de numere de telefon stocate în agendă, de Crăciun l-au vizitat 29, de ziua lui, 16, de Paște...9.
Și Piedone a înțeles că așa-i viața printre străini.
Piedone a înțeles că-n viața asta pământească FAMILIA E SCUTUL ȘI PÂINEA ȘI SCEPTRUL ȘI PERNA.
Există și prieteni, dar puțini. De șase ani și jumătate încoace eu, Piedone, am văzut spate de om cât pentru zece vieți! Multora încă le recunosc și mersul, și paltonul... Și-i simt hulpavi, cum vor să ajute vântul ăla surd care mă tot împinge.
Dar, poate că așa a fost să fie! Până la urmă, bună sau rea, orice poveste are un epilog. Așa că și povestea lui Piedone are unul. Nu-i bai! Poate că așa-i legea pământului, Dumnezeu știe!
După orice epilog există însă amintirea. Și naratorul care va povești, peste timp, și povestea primarului Piedone. Omul Piedone ar fi fericit! Și s-ar bucura, dacă următorul ales să ridice sceptrul comunității va continua să creadă că poate face imposibilul... posibil! Fie-vă casa liniștită, tuturor! Să credeți mereu în speranță, în voi și în familiile voastre! Vă îmbrățișez, cu drag! Paște fericit!".
Sentința în cazul Colectiv, amânată pentru 3 mai
Supraviețuitorii tragediei din Clubul Colectiv și familiile victimelor mai au de așteptat până luna viitoare sentința definitivă în procesul în care sunt judecați cei găsiți responsabili de producerea incendiului care a luat 65 de vieți. Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, condamnat în primă instanță (16 decembrie 2019) la 8 ani și 6 luni pentru abuz în serviciu, a reușit să facă Paștele în familie și să se mai bucure de libertate, pentru că sentința a tot fost amânată.
Început în 2016, procesul Colectiv nu are nici astăzi un final. În loc să pronunțe sentința finală, Curtea de Apel București a amânat-o încă o dată, pentru 15 aprilie, după care pentru data de 3 mai. Curtea de Apel Bucureşti era aşteptată să se pronunţe pe 15 aprilie în dosarul Colectiv, după ce în 3 martie magistraţii au amânat decizia, explicând că au fost depuse concluzii scrise după termenul stabilit şi mai aveau nevoie de timp pentru deliberare. Magistraţii au anunţat că pronunţarea ar urma să aibă loc în data de 3 mai.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!